Modificarile rezulta dintr-un proiect de ordonanta de urgenta si care schimba, in forma actuala, intregul sistem actual al taxelor judiciare de timbru.
Madalina Nedelcu, avocat in cadrul Departamentului de litigii si executari silite al casei de avocatura Bostina si Asociatii, a explicat ca, potrivit acestei forme a ordonantei, printre principalele aspecte de noutate cuprinse in proiect sunt eliminarea timbrului judiciar si actualizarea cuantumului sumelor care se vor achita cu titlu de taxa de timbru. Astfel, in privinta cererilor evaluabile in bani se constata o micsorare a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului procentului aplicabil valorii cererii de chemare in judecata, precum si o majorare semnificativa a unor taxe de timbru.
De exemplu, suma de plata va creste de la 4 lei, in prezent, la 100 de lei pentru taxele privind cererile de recuzare in materie civila, de la 39 lei la 200 lei pentru cererea de divort (intemeiata pe dispozitiile articolului 373, lit a din Codul de procedura civila), respectiv 100 lei (pentru cererea de divort intemeiata pe dispozitiile art. 373, lit. b) si c), de la 39 lei la 100 lei pentru actiunile formulate in domeniul dreptului de autor si de inventator si de la 10 lei la 50 lei pentru cererile de suspendare a executarii silite.
In acelasi timp, va fi introdusa obligativitatea achitarii taxelor de timbru pentru cereri care in prezent sunt scutite de la plata, precum cele pentru actiunile privind stabilirea si acordarea de despagubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnitatii sau reputatiei unei persoane fizice, care vor fi taxate cu 100 lei. in materie contraventionala, plangerea impotriva procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, precum si calea de atac impotriva hotararii pronuntate va fi de asemenea taxata, cu 20 lei.
Conform proiectului, vor fi introduse si taxe de timbru diferentiate in functie de calea de atac a apelului sau a recursului, iar in cazul recursului – in functie de motivele de recurs invocate.