TIMISOARA. E planuita amenajarea a doua noi sensuri giratorii pe drumul ce leaga Timisoara de Giroc.
Consiliul Judetean Timis cauta o firma care sa realizeze Studiile de Fezabilitate pentru construirea celor doua giratii de pe DJ595, pe teritoriul comunei Giroc.
CJT a lansat in acest sens o licitatie in Sistemul Electronic de Achizitii Publice si asteapta inscrierea doritorilor sa intocmeasca documentatiile.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Timis, Cristian Mos, a explicat ca primul sens giratoriu va fi construit la intersectia cu strada Soarelui, iar al doilea la intersectia cu strada Jupiter.
Locuitorii din comuna Giroc au solicitat de mai multa vreme amenajarea de giratii, mai ales ca aceasta localitate de langa Timisoara a cunoscut o dezvoltare imobiliara exploziva in ultimii 10-15 ani, iar intrarile si iesirile din drumul principal reprezinta acum o adevarata provocare.
Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 15 noiembrie, iar pentru realizarea Studiului de Fezabilitate CJ Timis pune la bataie 83.775 lei fara TVA.