TIMISOARA. Specializare la ‘locul de munca’. Un hot din Timis, care a dat mai multe lovituri, a plecat de fiecare data cu aceeasi ‘marfa’.
Omul a ‘lucrat’ in acelasi fel din septembrie anul trecut pana in ianuarie 2018, in localitatea Rovinita Mare. Barbatul de 38 de ani patrundea in locuinte cand nimeni nu se afla acasa, insa nu pentru a fura bijuterii sau electrocasnice, ci cablurile de alimentare cu energie electrica.
Astfel, omul a lasat trei case fara curent dupa ce a furat firele. A patruns si intr-o a patra locuinta, insa de aici a plecat cu mana goala. Pagubele totale lasate in urma de suspect dupa cele trei lovituri reusite se ridica la 6500 de lei.
Barbatul a fost retinut pentru 24 de ore si introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul IPJ Timis, iar politistii continua cercetarile pentru a stabili daca individul a mai savarsit si alte fapte de acest gen in aceasta perioada.