TIMISOARA. Centrul de shopping, office şi lifestyle dezvoltat în ansamblul Iulius Town Timişoara include şi un hub medical cu servicii multidisciplinare diverse, unele în premieră. Acum, timișorenii au acces la mai multe specializări medicale, în același loc, cum ar fi: un cabinet de medicina familiei deschis non-stop, o sală de intervenții chirurgicale maxilo-faciale, o clinică stomatologică cu laborator pentru lucrări protetice realizate chiar și în aceeași zi, precum şi un centru de chirurgie plastică, parte a celei mai mari rețele de clinici de estetică medicală din România.
Serviciile disponibile în hubul medical din Iulius Town sunt, de curând, mai numeroase şi mai variate odată cu deschiderea a cinci noi clinici, la primul etaj al clădirii United Business Center 0 (UBC 0): Medical Town, Dentcof, MedLife, Cliniqa și Cronos Med by dr. Constantin Stan.
Din iunie, timișorenii găsesc în UBC 0 centrul de excelență Medical Town pentru screening, diagnostic și tratament, cu echipe medicale specializate în obstetrică – ginecologie, chirurgie plastică și estetică și chirurgie și ortopedie pediatrică. Clinica Medical Town deține propria sală de intervenții, complet utilată, care permite realizarea procedurilor stomatologice și a intervențiilor chirurgicale maxilo-faciale sub anestezie generală sau sedare, asigurând, astfel, confortul și siguranța pacienților cu anxietate sau sensibilitate crescută la durere. Echipa este coordonată de dr. Corneliu Cornea, medic primar ATI și Terapia durerii.
Hub-ul medical este completat de clinica stomatologică Dentcof, un centru cu soluții dentare complete, specializat în tratamente estetice complexe pe dinți naturali sau implanturi. Pacienții beneficiază aici de toate serviciile necesare, în cele șapte cabinete disponibile. Clinica include şi un laborator integrat pentru lucrări protetice realizate în cel mai eficient timp, chiar și în aceeași zi. Clinica Dentcof, coordonată de dr. Florin Cofar, dispune de o infrastructură interdisciplinară eficientă, astfel încât pacienții să găsească toate serviciile în același loc, de la radiologie la endodonție realizată la microscop, implantologie și protetică.
Medici’s Timișoara, compus din clinicile MedLife și Cliniqa, a deschis la etajul întâi al clădirii UBC 0 unul dintre cele mai moderne centre de medicina familiei din România. Aici se găsesc un centru de excelență de medicina familiei, o cameră de gardă (Centru de permanență de medicina familiei) cu program non-stop, precum și un centru de recoltare de analize de laborator și o platformă modernă de telemedicină și medicină integrată. Clinica este dotată cu aparatură medicală performantă: electrocardiografie asistată prin AI, ultrasonografie, teste rapide, platformă informatică și de telemedicină etc. Medici’s include și șase cabinete de consultație, o sală de tratamente, un laborator de analize și un cabinet de telemedicină, iar prin intermediul platformei de telemedicină Cliniqa, pacienții rămân conectați în permanență cu echipa medicală.
Cronos Med by dr. Stan, cea mai mare rețea de clinici de estetică medicală din România, a inaugurat prima sa locație din Timișoara în clădirea UBC 0. Echipa, coordonată de dr. Constantin Stan, este formată din dermatologi și chirurgi din Timișoara și București. Clinica abordează un concept 360º, unde sunt incluse servicii precum: soluții anti-aging de ultimă generație, dermatologie medicală, dermatologie estetică, microchirurgie plastică, medicină regenerativă și servicii de întreținere corporală și facială.
Regina Maria, Scan Expert, Mall Dental și CBCT Radiologie și Imagistică, alte clinici medicale din Iulius Town
Policlinica Regina Maria se află în clădirea de birouri UBC 2 și oferă acces la 25 de specialități medicale pentru adulți și copii, printre care și un centru de diagnostic cardiologic și un centru de diagnostic ecografic.
Scan Expert se află în clădirea de birouri UBC 3 și pune la dispoziție cele mai avansate soluții de investigație cu ajutorul tehnologiilor de tip RMN (IRM) și CT, marca Siemens. În clinică se pot efectua investigații de precizie, de înaltă performanță, de tip RMN și CT uzuale, de rutină, dar și investigații speciale, complexe.
În Iulius Mall, la parter, se află clinica stomatologică Mall Dental, dar și CBCT Radiologie și Imagistică, unde pacienții beneficiază de mai multe servicii, în același loc. Clinica Mall Dental are o echipă de medici recunoscuți, specializați în segmentele terapeutice: Chirurgie Dento-Alveolară, Parodontologie, Implantologie și Estetică dentară. În cadrul clinicii de radiologie și imagistică în stomatologie CBCT se pot efectua radiografii stomatologice 2D și 3D, incluzând radiografii ORL, radiografii panoramice, teleradiografii de profil, radiografii stomatologice, precum și radiografiile volumetrice 3D CBCT.