TIMISOARA. La o saptamana dupa ce a stabilit o performanta in premiera pentru Romania, urcarea pe Everest fara serpasi si oxigen suplimentar, alpinistul Horia Colibasanu a ajuns acasa. Timisoreanul a recunoscut ca au fost momente in care a vrut sa renunte la expeditie si ca a avut parte si de peripetii in drumul sau spre Acoperisul Lumii.
CITESTE SI: Accident grav pe Autostrada Timisoara Lugoj, trafic blocat! 7 oameni au scapat cu viata miraculos
Horia Colibasanu a avut nevoie de 12 ore pentru a urca ultimul tronson fara oxigen si serpasi pana la 8.848 de metri, si a recunoscut ca nu a fost o expeditie usoara pentru el.
„Am reusit sa fac toata partea de aclimatizare si ascensiune perfect. A fost si o parte care nu a mers ca la carte. Mi s-a furat unul din corturi, mi s-a furat pioletul si a trebuit sa improvizez si de aceea a fost mai greu spre final. Pe Everest nu e atat de greu sa urci, cat sa cobori.Au fost cateva momente la limita, cand nu am mai avut energie nici sa mai sun acasa„, a declarat Horia Colibasanu la Timisoara.
Alpinistul timisorean a recunoscut ca au fost momente in care s-a gandit sa se opreasca din ascensiune.
„Au fost trei momente in care m-am gandit sa renunt. Primul a fost momentul in care m-am trezit fara cort, si a trebuit sa folosesc corturi de la echipa din tabara de baza. Hotii fura si pe Everest. Probabil sunt serpasi carora le mai trebuie ceva echipament in plus. Si au fost doua momente in noaptea ascensuiunii, la 7600 de metri, cand a fost foarte frig si am folosit niste incalzitoare cu sulfat de fier, la manusi, ca si copiii la schi, care m-au ajutat sa trec peste orele 4 cand erau -32 de grade„, a a spus Horia Colibasanu, dupa sosirea la Timisoara.
Pentru alpinistul timisorean, cea mai grea parte a expeditiei a fost coborarea, si acest lucru din cauza oboselii pe care a resimtit-o.
„La intoarcere, vedeam tabara la 1000 de metri mai jos si mi se parea ca nu inaintez si au fost momente in care erau portiuni tehnice, in care trebuia sa fiu foarte concentrat. La urcare am mers ca masina, dar la coborare au fost momente in care ma concentram sa fac 20 de pasi, trebuia sa ma opresc sa ma odihnesc si adormeam. Ma trezeam, ma uitam la ceas, si apoi plecam din nou. Acolo, daca nu ajungi la timp in tabara, e posibil sa degeri„, a spus Horia Colibasanu.
Alpinistul timisorean vrea acum sa ia o pauza de recuperare, care va dura cel putin o luna, dupa care va incepe sa faca planuri pentru urmatoarea expeditie.