TIMIS. A fost un pariu castigat de administratia orasului Buzias, un oras aflat la 35 de kilometri de Timisoara. A cheltuit bani din bugetul local pentru repararea Colonadei Imperiale, care era sortita pieirii, daca nu se intervenea urgent pentru salvarea ei, iar in 2018 a recuperat banii.
Administratia a trecut apoi la pasul urmator, incredintata ca fondurile europene sunt cheia succesului.
Candva o adevarata perla, cu o mostenire imperiala de invidiat, orasul-statiune Buzias a cunoscut o epoca a degradarii, dupa Revolutie.
Convins ca il poate readuce la frumusetea de altadata, insa numai cu bani europeni, primarul Sorin Munteanu s-a pus pe scris proiecte si le-a depus la ADR Vest. A semnat deja contracte de milioane de euro si nu s-a oprit. A obtinut si fonduri de la bugetul national, prin PNDL.
Cu toti acesti bani, Buziasul isi schimba infatisoarea, mai ales ca unul dintre cele mai importante proiecte vizeaza reabiliarea intregului parc din oras, ce adaposteste spectaculoasa Colonada, iar lucrarile sunt in toi.
Vor fi refacute atat aleile din parc, cat si iluminatul public. Va fi construit un teren de tenis de camp si vor fi reparate si strazile din jurul parcului. Este vorba despre patru kilometri de strazi unde se schimba retelele de apa si canalizare si se va asterne covor asfaltic nou.
Spatiile verzi vor fi reamenajate si va fi construit si un loc de joaca pentru copii. Totodata, va fi montat un sistem de statii de pompare pentru apele pluviale pentru ca vegetatia din parc sa nu fie afectata de arsita de peste vara.
Nu doar parcul si strazile vor fi refacute cu bani europeni, ci si strazile din localitatile apartinatoare Buziasului, dar si scoala si primaria.
„Asa cum am promis, lucrarile de investitii au inceput! Proiectul de Reabilitare a infrastructurii Parcului central, zona Liget si strazile adiacente, este un proiect de 4,86 milioane de euro. Un alt proiect, de peste 4 milioane de euro, demareaza luni: reabilitarea a 14 străzi si scoala cu clasele V-VIII, de pe Republicii! S-au demarat lucrarile si la Baza Sportiva, investitie ce se va realiza de catre Compania Nationala de Investitii! Canalizarea Bacovei si Silagiului, este in plina desfasurare; de asemenea, in cele doua localitati, vor incepe lucrarile de schimbare a iluminatului stradal, lucrarile tot din bani europeni, la reabilitarea cladirii primariei, sunt in desfasurare….si nu in ultimul rand, pana la jumatatea lunii octombrie, fiecare elev o sa primeasca o tableta si fiecare profesor un laptop, tot din fonduri europene!„, spune primarul Buziasului Sorin Munteanu.