TIMISOARA. Avem primele imagini realizate de specialisti in cadrul Studiului de Fezabilitate pentru viitorul stadion de 32.000 de locuri de la Timisoara.
Conform desenelor din SF, noul stadion de la Timisoara va aduce cu Allianz Arena din Munchen.
Iata si primele imagini cu viitoarea arena!
A fost finalizata documentatia, au fost obtinute, in sfarsit, toate avizele, iar in urmatoarea etapa Compania Nationala de Investitii si Ministerul Dezvoltarii trebuie sa o aprobe.
In aceasta vara, am putea avea hotararea de guvern pentru demolarea batranei arene Dan Paltinisanu.
„Stadionul care tine de Consiliul Judetean vreau sa va spun in premiera ca se afla in stadiul de finalizare a Studiului de Fezabilitate. Chiar saptamana aceasta, luni, s-a predat din partea proiectantului catre Compania Nationala de Investitii studiul de fezabilitate adaptat la cerintele avizatorilor, cu toate avizele obtinute din plan local. La ISU s-a respins de 3 ori in aceste 5 luni de zile de cand am inceput demersurile pentru colectarea avizelor. Dar pana la urma am reusit sa obtinem toate avizele si acum suntem in faza in care comisiile tehnico-economice din Compania Nationala de Investitii si Ministerul Dezvoltarii si Administratiei Publice trebuie sa isi dea acordul pe solutia tehnica propusa de proiectant si mai apoi sa intre cu avizul Ministerului de Finante in sedinta de Guvern pentru aprobarea efectiva a finantarii si a demararii acestui proiect in teren si in acelasi timp permisiunea pentru noi, Consiliul Judetean, sa demolam stadionul existent. Eu sper ca acum, fiind pe ultima suta de metri inaintea aprobarii efective a investitiei, sa obtinem aceste hotarari de Guvern pe parcursul verii, dar dupa experienta pe care am avut-o in trecut, cand noi ne-am stabilit din 2021 un calendar in care sa facem toate aceste demersuri administrative, au existat intarzieri si nu ascund acest fapt ca ma nemultumeste ca avem aproape 1 an de zile de intarzieri, 10 luni, fata de calendarul pe care ni l-a asumat.
Vorbeam anul trecut ca pana la inceputul toamnei avem aceste hotarari de Guvern. Ei bine, acum ne bucuram daca le vom avea in aceasta vara. Si anul trecut am avut bani in buget pentru demolarea stadionului, dar nu i-am putut cheltui pentru ca Legea Sportului prevede ca nu avem voie sa demolam stadionul pana nu se aproa investitia noua ce va fi facuta in loc„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Noul stadion de la Timisoara va fi cel mai mare din Romania, dupa Arena Nationala.
„Cu ocazia realizarii SF-ului, avem si noi randari ale aspectului noului stadion. E un aspect spectaculos, unic, un concept original, nu va avea pista de atletism pentru ca noile asteptari ale iubitorilor fotbalului, dar si ale celor care vor fi participanti la evenimentele culturale si sociale pe care le vom organiza acolo, sunt in a fi cat mai aproape de epicentrul actiunii, ori pista de atletism indeparteaza oarecum spectatorul de focul evenimentelor.
Si pentru o competitie atletica care eventual se poate desfasura odata pe an, nu merita sa obturam vizibilitatea si trairea la maxim a evenimentelor a zeci de mii de oameni cu evenimente care se pot realiza mult mai des. Ce mai pot sa va spun este ca valoarea de proiectare a noului stadion a crescut fata de calculul din studiul de prefezabilitate, de la 124 de milioane de euro la peste 137 de milioane de euro, fiind al doilea cel mai costisitor stadion care va fi construit in Romania dupa Arena Nationala, dar si al doilea ca marime din tara. 32.000 de locuri va avea.
Niciun alt stadion in afara Timisoarei nu are atat, e adevarat, la Craiova avem o cifra apropiata de aceasta valoarea, dar avem si noi mandria noastra de banateni, sa fim fruntea, e adevarat dupa Bucuresti si sub acest aspect si tinem neaparat ca macar simbolic numarul de locuri de pe noul stadion sa fie mai mare decat oricate alt stadion in afara Bucurestiului„, a mai spus pentru opiniatimisoarei.ro Alin Nica.
Va reamintim, actualul stadion este de ani buni intr-o stare avansata de degradare si a fost inchis pentru competitii in 2022, intrucat nu prezinta siguranta.
Noul stadion va costa aproape 140 de milioane de euro, bani asigurati de CNI si Consiliul Judetean Timis.
Este prevazut cu 32.000 de locuri, nu va avea si pista de atletism si nu va fi unul complet acoperit, asa cum este Arena Nationala de la Bucuresti.
Stadionul actual din Timisoara a fost construit in 1963 prin munca voluntara, iar pana in 1995 s-a numit „1 Mai”.
In urma cu o saptamana, peste 1500 de oameni au participat la Timisoara la un mars de protest fata de infrastructura sportiva praf din oras.
VIDEO: George Stefanita