Mai sunt doar cateva zile pana la Craciun! Pe langa colinde, globurile stralucitoare de impodobit bradul, mirosul de cozonac ori decoratiile pentru casa, sarbatorile de iarna mai inseamna si altceva: cadourile!
Poti scapa insa cu usurinta de acele momente in care alergi disperat dupa cadouri si de orele intregi pe care pierzi gandindu-te ce sa le daruiesti celor dragi de Craciun. Esarfele, parfumurile, bijuteriile ori cadourile traditionale nu mai sunt la moda! In topul preferintelor de Craciun au ajuns gadget-urile. O spun chiar si sondajele realizate online.
Pentru doamne, cel mai bine se potrivesc notebook-urile, ramele foto digitale, e-book-urile, aparatele foto si, nu in ultimul rand, smartphone-urile. Asta in timp ce barbatii ar prefera sa primeasca fie harduri externe, sisteme audio, laptopuri, smartphone-uri ori, de ce nu, componente de calculator pentru gaming. Sa nu-i uitam insa pe copii, care traiesc de cand s-au nascut in lumea gadget-urilor. Cel mai probabil, ei ar prefera jocuri pe calculator, console de gaming, mp3 playere sau robotei pe care sa-i poata controla de pe telefonul mobil.
Nu uitati insa sa le infrumusetati pentru gusturile celor dragi. Daca pentru fete s-ar potrivi mai bine accesoriile colorate, cu puf ori cu sclipici, barbatii ar prefera accesorii mai inchise la culoare, poate chiar sobre, iar prichindeii se dau in vant dupa cadourile cu modele din desenele animate.
Iata ce daruri puteti cumpara pentru persoana iubita sau pentru sotie!
– Un mini laptop de 10` s-ar potrivi de minune in geanta ei, chiar langa trusa de machiaj. Si pentru ca va dam sfaturi bune, va aratam si ce produse se afla la oferta in magazinele de electronice. Cel mai ieftin notebook costa chiar 999 de lei si poate veni cu un procesor Intel Atom 1.80 Ghz, 2Gb DDR3, 320 Gb hard disk, insa fara sistem de operare. Un HP cu procesor AMD Dual-Core costa aproape 1.300 de lei, in timp ce un Dell Inspiron cu procedor AMD V160 costa aproape 1.400 de lei.
– O rama foto digitala poate fi oricand pe placul unei femei. Pentru cea mai ieftina, trebuie sa scoateti din buzunar in jur de 200 de lei. Are o rezolutie de 714×480 si are sloturi de memorie pentru SD, MMC, Memory Stick Duo ori USB high-speed. In magazinele de electronice mai puteti gasi si rame foto digitale de tip breloc, sub forma de inimioara. Le puteti cumpara si oferi celor dragi de Craciun cu doar 30 de lei.
– E-book reader! Cadoul perfect de sarbatori pentru persoana iubita, mai ales daca acesteia ii place sa citeasca. Il poti cumpara online, iar preturile nu sunt atat de piperate ca si la laptopuri. Un E-book cu rezolutia 800×600 care suporta AZW, TXT, PDF, MOBI, HTML, DOC, JPG, GIF, PNG, BMP prin conversie costa 500 de lei, in timp ce un gadget care suporta si carduri de memorie, dar si mai putine formate, costa 400 de lei.
– Ce poate fi mai frumos pentru o doamna decat un aparat foto mic si elegant, pe care sa-l poarte in geanta? Pentru femei, nu prea conteaza cat este de bun, ci conteaza mai degraba cat de bine arata si cat este de colorat. Preturile aparatelor foto digitale pot fi intre 200 si 2.000 de lei. Se gasesc de toate culorile, fie cu butoane normale, fie cu touchscreen.
– Un alt cadou excelent pentru persoana iubita poate fi un smartphone, asta in cazul in care inca nu il are. Cele mai convenabile preturi sunt la firmele de telefonie mobila, insa acestea vin la pachet cu tot cu un abonament pe o perioada de unul sau de 2 ani. Un telefon mobil ieftin porneste de la 200 de lei si poate ajunge chiar si la 2.500 de lei. Un smartphone cu sistemul de operare Android costa 459 de lei fara abonament, cel mai ieftin iPhone este 2.000 de lei, iar un BlackBerry porneste de la 730 de lei si ajunge la 2.500 de lei.
– Daca toate aceste gadget-uri amintite mai sus va pot costa prea mult, aflati ca puteti gasi si daruri mai ieftine! Dintre acestea, putem aminti geanta de laptop, un mouse, poate chiar un stick de memorie dragut accesorizat ori o pereche de casti de firma.
Ce daruri ii puteti face unui barbat!
Daca femeile nu se dau atat de tare in vant dupa gadget-uri, nu acelasi lucru il putem spune si despre barbati.
– Daca persoana careia vreti sa-i oferiti un dar de Craciun are deja un laptop, puteti incerca sa-i cumparati un hard disk extern pe care sa-l foloseasca pentru a-si tine muzica ori filmele. Un hd de 500 de Gb costa in jur de 300 de lei la toate magazinele de electronice. Daca vreti intr-adevar sa se bucure cat mai mult de cadoul de Craciun, exista si hard disk-uri de 1 Tb, pentru care trebuie sa scoateti din buzunar peste 450 de lei.
– Sistemele audio pot fi un cadou excelent pentru barbati, mai ales pentru cei carora le plac petrecerile. Daca este sa calculam in preturi, cel mai putin veti scoate din buzunar pentru un sistem audio simplu, cu doar o boxa – in jur de 150 de lei. Un micro sistem audio Hi-Fi cu 20 de programe costa aproximativ 350 de lei, pe cand cel mai scump costa peste 3.500 de lei.
– Un laptop de 15` sau chiar mai mare i-ar face sarbatorile mai frumoase oricarui barbat. Magazinele de electronice au o sumedenie de oferte. Cea mai buna oferta este de aproape 1.000 de lei. De obicei, la oferta intra si un mouse sau o geanta pentru laptop.
– Pe lista gadget-urilor care pot fi daruite domnilor de sarbatori intra in smartphone-urile sau chiar accesoriile de calculator pentru gaming, cum ar fi un mouse, o tastatura sau o consola de jocuri. Nu ar strica nici o tableta, pe care o puteti cumpara cu preturi cuprinse intre 500 si aproape 4.000 de lei. Cea mai vanduta este un iPad 2 Apple de 16 Gb, pe care o puteti darui pentru circa 2.600 de lei.
Ce ar prefera copiii sa primeasca in dar de la Mos Craciun?
Spuneam mai sus ca prichindeii s-ar multumi cu jocuri pe calculator, console de gaming, mp3 playere sau cu robotei pe care sa-i poata controla cu telefonul mobil, care evident ca ar trebui sa fie un smartphone.
– Daca vreti sa-i cumparati copilului un joc pe calculator, trebuie sa vorbiti mai intai cu el, ca sa stiti pe ce sa dati banii. Exista tot felul de jocuri, care se impart mai degraba pe categoria de varsta. Insa fie ca ii luati un FIFA sau un Starcraft 2, ei vor fi fericiti sa stea tot mai mult in fata calculatorului, asa ca trebuie sa fiti atenti cat il lasati sa se joace. Preturile nu sunt deloc mari, ba chiar pornesc de la 20 de lei.
– Un Mp3 player este un cadou potrivit pentru un copil de 12-13 ani. Fie ca e vorba despre un baiat sau despre o fata, exista playere pentru toate gusturile. Cele mai vandute au 4 Gb si costa in jur de 150 de lei. I-ati face insa mai fericiti daca le-ati cumpara un iPod. Cel mai cumparat in aceasta perioada costa putin peste 200 de lei si are o capacitate de 2 Gb.
– Stim foarte bine cat de innebuniti sunt copiii dupa jocuri, asa ca o consola de gaming ar fi un cadou potrivit de Craciun. Cele mai bine vandute costa peste 1.000 de lei la magazinele online, pe cand cea mai ieftina este una portabila si costa doar 120 de lei.
Orice gadget v-ati decide sa le daruiti celor dragi de Craciun, fiti cu ochii zilnic pe magazinele virtuale, pentru ca in perioada aceasta se pregatesc tot felul de promotii si reduceri de sarbatori.