TIMIS. Proprietarul unui magazin din Sannicolau Mare nu reuseste sa dea de urma unui hot care a dat mai multe lovituri in pravalia lui, ziua in amiaza mare, iar camerele de supraveghere l-au filmat din toate pozitiile.
Dupa ce, spune el, ar fi apelat mai intai la Politie, fara vreun rezultat, pagubitul isi incearca norocul pe retelele de socializare, in speranta ca cineva il va recunoaste pe individ.
Totul s-a intamplat in 9 aprilie si de atunci pagubitul nu are liniste, speriat ca astfel de situatii se pot repeta oricand.
Cu toate ca magazinul este impanzit cu camere video, hotul – inarmat doar cu o sapca, o plasa, un telefon mobil si mult tupeu – nu pare preocupat ca ar putea fi recunoscut, daramite prins.
Pe imaginile inregistrate de sistemul de supraveghere se poate observa cu claritate metoda simpla, dar eficienta, folosita de barbat.
Acesta intra in magazin tinand in mana o plasa, pe care o pune mai intai in cos, o umple cu diferite produse, apoi se intoarce in apropierea intrarii in magazin si se preface ca se uita dupa ceva. Cand nimeni nu este prin preajma, trece plasa dincolo de poarta si o lasa intr-un loc unde nu poate fi observata.
Apoi se intoarce, traverseaza magazinul din nou si trece pe la case, aratand vanzatoarelor cosul gol.
Pentru ca totul sa para mai credibil, se preface ca vorbeste la telefon, relaxat. Dupa ce lasa cosul, se opreste cateva clipe ca sa transmita „lucruri importante” prin telefon, moment in care ridica plasa de pe jos si iuteste pasul catre usa pravaliei.
Proprietarul spune ca la vederea imaginilor, vanzatoarele l-au recunoscut pe faptas si spun ca a fost de mai multe ori in magazin in trecut, dar din pacate imaginile mai vechi au fost sterse.
Patronul a postat imaginile pe Facebook si cere acum ajutorul utilizatorilor in speranta ca cineva il va recunoaste pe barbat si il va da in vileag.
Vezi VIDEO AICI!