TIMISOARA. Accident, vineri dupa-amiaza, la Timisoara, in care au fost implicati 10 oameni.
Doua masini s-au izbit violent pe strada Ovidiu Cotrus, care leaga Calea Sagului de cartierul Freidorf.
Pompierii, echipajele medicale si politistii au intervenit rapid la fata locului.
5 oameni raniti au fost preluati de ambulante si transportati la spital cu politraumatisme la maini, picioare si bazin.
Persoanele ranite sunt cinci jucatoare de fotbal, toate componente ale formatiei de prima divizie Banat Girls. Echipa timiseana ar urma sa debuteze in sezonul 2023-2024 la finalul saptamanii viitoare, in compania formatiei campioane Universitatea Olimpia Cluj, insa clubul timisean si-ar dori amanarea acestei intalniri avand in vedere ca cele cinci fotbaliste au fost titulare in partidele amicale, iar in acest moment sunt indisponibile. O decizie in acest caz urmeaza sa fie anuntata de reprezentantii Federatiei Romane de Fotbal.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cum s-a produs accidentul.
„O femeie în vârstă de 27 de ani a condus un autoturism pe strada Vasile Georgevici dinspre strada Anton Bacalbașa iar la intersecția cu strada Ovidiu Cotruș ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani.
În urma impactului au rezultat 5 victime, respectiv 4 femei în vârstă de 19, 21, 30 și 34 de ani, pasagere în autoturismul condus de femeia în vârstă de 27 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 46 de ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.