TIMISOARA. Echipajele de politisti si jandarmi vor fi prezente la datorie in noaptea de Inviere, dar si in restul minivacantei de 1 Mai.
CITESTE SI: Scade numarul de amenzi, dar si al celor care sfideaza regulile impuse in pandemie la Timisoara si in judet
Incepand din Vinerea Mare peste 300 de politisti vor actiona in Timisoara si in judet, iar in noaptea de Inviere numarul acestora va ajunge la 450.
Oamenii legii le reamintesc timisorenilor ca in noaptea de 1 spre 2 mai va fi permisa circulatia in intervalul orar 22:00 – 05:00, pentru participarea la slujbele religioase. De asemenea, pentru a evita sanctiunile, timisorenii sunt sfatuiti sa poarte masca de protectie si in interiorul lacaselor de cult.
Politistii vor actiona si in echipe mixte, alaturi de jandarmi, pompieri, politisti locali si inspectori ai DSVSA.
„politistii, in echipe mixte cu jandarmi, politisti locali, pompieri si cu reprezentanti ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Timis, vor desfasura activitati specifice in centre comerciale, piete, mijloace de transport in comun si pe terase, scopul fiind verificarea respectarii masurilor de protectie sanitara luate de autoritati„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Alaturi de politisti, in aceasta perioada vor fi la datorie si jandarmii. Echipajele Inspectoratului de Jandarmi Judetean Timis vor asigura masuri de ordine si siguranta publica la 19 lacasuri de cult. 10 dintre acestea sunt in Timisoara, 8 in Lugoj, Sannicolau Mare, Faget, Buzias, Deta, Jimbolia, precum si la Manastirea Timiseni, din comuna Sag.
Jandarmii ii sfatuiesc pe oameni sa respecte normele de protectie sanitara care sunt in vigoare.
Pentru orice problema legata de ordinea si linistea publica, timisorenii sunt sfatuiti sa sune la numarul unic de urgenta 112 sau la 0256 222 229.