TIMISOARA. In apropierea sarbatorilor de iarna, Iulius Mall Timisoara le daruieste clientilor sai un cadou muzical aparte. Pentru prima oara in Iulius Mall, Filarmonica „Banatul” Timisoara va susține un concert, plin de stralucire si maiestrie, intr-o atmosfera de basm, sub bradul urias de Craciun si langa decoratiunile inspirate de povestea lui Alice in Tara Minunilor.
Concertul „Sunetul Clasic al Sarbatorilor” va avea loc duminica, 20 decembrie 2015, de la ora 18.00, la etajul Iulius Mall (zona Intersport).
Spectacolul va include piese celebre ale unor titani ai muzicii universale, melodii de Craciun, polci si french cancan, iar balerinele vor invita publicul la vals. Spectatorii vor avea ocazia sa interactioneze cu orchestra, sub o ploaie de confeti colorate.
Sub bageta dirijorului Gheorghe Costin, orchestra simfonica a Filarmonicii „Banatul” Timisoara va interpreta piese compuse de: Georges Bizet, Josef Strauss, Johann Strauss (fiul), Johann Strauss (tatal), Jacques Offenbach, Edvard Grieg, Giuseppe Verdi si Nini (Nino) Rosso.