„M-am uitat la acel sens giratoriu, din fata de la Miu, raza de curbura n-a fost corect proiectata. Toata zona de acolo e piatra, nu stiu de ce trebuia cumparata multa piatra la acel moment. Acolo se preteaza foarte bine sa fie o fantana. Sa aruncati o privire si sa imi spuneti daca va place sa vedeti piatra gri, cat cuprinde, sau daca v-ar placea sa vedeti acolo ceva care sa aiba valoare estetica si sa ne bucure putin sufletul”, a declarat primarul Timisoarei, Nicolae Robu.
Edilul spune ca pe spatiul verde de la trecerea podului Catedralei s-ar preta amenajarea unei arteziene cu jocuri de apa.
„S-ar preta un joc de apa, solutia e ieftina, nu ceva foarte sofisticat. Eu vreau ca orasul nostru sa primeasca farmec asa cum a avut el si cum a fost cunoscut, dar printr-un update. S-au facut diverse in multe locuri, noi am cam ramas pe loc, mai mult am pierdut din elementele de farmec pe care orasul le-a pierdut. Eu vreau sa redam orasului farmecul pe care l-a avut”, a adaugat Robu.
Primarul n-a stiut sa spuna cum ar arata, insa a promis ca va reveni cu laptopul pe viitor si le va arata timisorenilor cum ar putea fi amenajate intersectiile. In plus, el vrea sa schimbe si denumirea podurilor
„Am cerut sa vad cum ar arata zona verde care este acum la trecerea podului de la Catedrala spre Electro, spre Mihai Viteazu, podul Catedralei se cheama mai nou. Trebuie sa stabilim si denumirea podurilor, dar asta pe viitor”, a mai spus Robu.
Mai mult decat atat, Timisoara sta prost si la capitolul sensuri giratorii. Edilul orasului considera ca sensurile giratorii reprezinta solutii de descongestionare a traficului.
„Am cerut sa se analizeze daca s-ar preta si pentru Timisoara sa recurgem la sensuri giratorii ca solutie in foarte multe intersectii asa cum s-a recurs in majoritatea oraselor din tarile dezvoltate. Am cerut o analiza, presupun ca se potriveste sa se recurga la aceasta solutie pe o arie mai larga”, a conchis primarul Nicolae Robu.