TIMISOARA. Cinci scoli din Timisoara si-au trimis elevii acasa pentru a face cursuri online din cazua frigului din clase, timisorenii din mai multe zone ale orasului tremura in locuinte, iar Coltermul nu stie daca va supravietui iernii care urmeaza, dar primarul Dominic Fritz vine sa ii „incalzeasca” pe locuitorii orasului cu…. Traseul Revolutiei din 1989.
Edilul anunta miercuri ca a fost definitivat itinerariul proiectului aprobat sa primeasca aproape 4,3 milioane de euro prin PNRR (Planul National de Redresare si Rezilienta), unul care a fost anuntat ca o prioritate de Dominic Fritz inca de la inceputul mandatului.
In cadrul proiectului urmeaza sa fie puse in valoare noua locatii din oras in care au avut loc evenimentele importante din timpul Revolutiei Romane de la Timisoara.
„Avem itinerarul final al proiectului ”TREV89 – Traseul Revolutiei din 1989 de la Timisoara”. El a fost agreat in urma discutiilor dintre colegii mei din Primarie si secretarul de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, doamna Csilla Hegedüs. La aproape 32 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, Timisoara va avea, in sfârsit, un proiect de memorie istorica colectiva care va schimba modul in care Revolutia anticomunista din 1989 este reflectata in spatiul public.
TREV89 este un proiect cu o valoare estimata de aproape 4,3 milioane de euro si singurul proiect cultural specific al unui municipiu din România, admis din start in PNRR. Aceasta incredere ne onoreaza si ne obliga la realizarea unui proiect de inalta calitate. De aceea, in elaborarea proiectului un rol esential il are implicarea comunitatii locale: toti cei care sunt interesati in pastrarea vie a memoriei evenimentelor din decembrie 1989 isi vor putea aduce contributia, in cadrul unui ciclu de consultari publice.
Noua locuri din oras – in care s-a petrecut schimbarea in Decembrie 1989 – sunt parte a acestui traseu: Piata Maria, Podul Traian, Piata Victoriei, Piata Libertatii, Piata Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor. Aceste locuri devin proiecte pilot pentru spatiul public timisorean si se transforma in exemple de buna practica care pun in centrul amenajarilor, timisoreanul si nevoia de spatiu public de calitate. Vom interveni asupra modului in care arata aceste spatii – cu locuri de odihna si relaxare, iluminat public de calitate, in care pietonii, biciclistii, persoanele cu mobilitate redusa ajung usor, cu marcaje turistice si informatii istorice in mai multe limbi, despre ce s-a intâmplat in aceste locuri in zilele Revolutiei.
In combinatie cu tehnologia AR (Augmented Reality), efectul de documentare si experienta directa a evenimentelor din 1989 in locurile reale de desfasurare devine parte din experienta Timisoara Capitala Culturala, aducand tehnologia in prim plan. Timisorenii si turistii vor putea sa retraiasca revolutia in cadrul ei real, sa participe prin mijloace media la atmosfera si zilele revolutiei, sa conecteze trecutul cu prezentul, vazand imaginile acelor timpuri, auzind suieratul gloantelor si scandarile multimii de timisoreni, retraind acele momente.
Pentru ca am reusit sa asiguram finantarea acestui proiect, continuam cu elaborarea documentatiei tehnice: anul acesta scoatem la licitatie Studiul de Fezabilitate, urmand ca anul viitor sa fie contractate proiectul tehnic si executia„, a scris pe pagina sa de Facebook, miercuri, primarul Dominic Fritz.