TIMISOARA. Din categoria sporturilor extreme practicate la nivel competitional in judetul nostru, in 2013, a facut parte si intrecerea cailor putere si a dozelor de adrenalina. Campionatul de automobilism si karting Timis s-a numarat printre cele mai aprige competitii de acest gen din tara, pilotii banateni fiind remarcati atat la etapele judetene si zonale, cat si la etapele “premium” de campionat national.
Tocmai datorita acestei recunoasteri sportive, Automobil Clubul Roman si Comisia Nationala de Automobilism si Karting au hotarat, in premiera nationala, ca din 2014 judetul Timis sa gazduiasca, alaturi de Satu-Mare si Hunedoara, o competitie noua in calendarul raliurilor – Cupa Romaniei la Automobilism.
“Prin aceasta initiativa din sportul automobilistic romanesc, Comisia de Automobilism si Karting din cadrul ACR Timis se dovedeste din nou un promotor si varful de lance al automobilismului romanesc”, a declarat, in momentul in care a aflat marea veste, presedintele sportului automobilistic Timisean, Ladislau Giurisici.
De altfel, si anul 2013 a adus o premiera pentru sportivii angrenati in competitia cailor putere! Este vorba despre inaugurarea celui mai spectaculos traseu de automobilism din zona Banatului, eveniment care a avut loc in etapa a XII-a a Campionatului de automobilism si karting Timis!
Rally-Kart Giarmata-Pischia a fost una dintre cele mai disputate intreceri dintre cele XIII ale intregului campionat, iar cei peste 40 de piloti si copiloti au avut la dispozitie 37 de kilometri pentru a-si infinge talpile in acceleratii, dar au putut admira si peisajul superb al acestui autentic VTM (viteza pe traseul montan) al Banatului de campie.
“Dupa o lunga asteptare, ne bucuram ca, in sfarsit, am intrat pe harta localitatilor din Romania care gazduiesc competitii de automobilism. Orice inceput este greu, de aceea suntem convinsi ca urmatoarele raliuri organizate la noi vor fi din ce in ce mai reusite”, a precizat edilul sef al localitatii Giarmata, Virgil Bunescu, inainte de a da startul celei mai spectaculoase etape de raliu.
Pornita la inceputul lunii martie, caravana automobilistica din Timis, cu o medie de 30 de echipaje pe etapa, s-a oprit abia la inceputul lunii noiembrie, dupa raliul localitatii Comlosul Mare, o alta comuna din Romania care, alaturi de Giarmata si Dumbravita, gazduieste intreceri sportive pe patru roti.
Cum era de asteptat, pilotul Alexandru Krepelka si-a confirmat valoarea si in 2013, castigand majoritatea etapelor la clasa sa de concurs, fiind secondat indeaproape de Raul Tudoreanu, Sergiu Tirla, Darco Pelici, Adrian Marcovici, Marius Giurisici, Mihai Preunca, Zoltan Martincsek, Mihaela Borlovan, Diana Iordache, Daniel Preunca, Vlad Briscan, Florin Sburlea, echipa Schoko Baroque Racing Team, Colegiul de Arbitri Timis si altii, toti fiind premiati la gala “Laurii pilotajului auto 2013”, care a avut loc la Alba Iulia, la inceputul lunii decembrie.
Trebuie amintit aici si locul III obtinut la Campionatul Europei Centrale si de Est de echipajul condus de Ladislau Giurisici, dar si celelalte locuri meritorii obtinute de pilotii timiseni la competitiile internationale.