TIMISOARA. Dupa ce, de marti dimineata, Liceul de Arte si Colegiul Henri Coanda si-au mutat cursurile in sistem online din pricina frigului din clase, de miercuri, alte 6 unitati de invatamant din Timisoara trec la cursuri la distanta pentru ca temperaturile din salile de curs nu pot fi infruntate de elevi, chiar si echipati cu geci si caciuli.
Reprezentantii ISJ Timis spun ca au tinut permanent legatura cu scolile, carora le-a cerut o monitorizare a temperaturilor din salile de clase, iar mai multe dintre ele au decis sa isi inchida portile.
”Am solicitat o verificare cu termometrul a situatiei temperaturilor de la unitatile de invatamant unde sunt semnale ca sunt probleme cu agentul termic. Am fost contactat de sase directori si, in urma discutiilor, ei au constituit Consiliu de Administratie in fiecare unitate pentru a lua decizia trecerii in online”, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Cosmin Hogea, inspector general adjunct al ISJ Timis.
Cele sase unitati de invatamant din Timisoara care vor trece, de miercuri, in online sunt: Liceul Teoretic G. Moisil (clasele de gimnaziu si liceu), Liceul Auto, Liceul Alimentar, Liceul Tehnologic Azur, Gradinita PP33 si Gradinita PP14.
In acest moment, in judetul Timis sunt 197 de clase in online, insumand 6.242 elevi. In Timisora, in invatamant la distanta sunt 166 de clase cu un total de 5.125 elevi, fie din pricina cazurilor de COVID, fie din cauza frigului (complet in online sunt: Liceul Lenau, Colegiul Tehnologic Henri Coanda si Liceul de Arte).
In perioada 15 – 24 ianuarie, au fost raportati 950 de elevi infectati cu coronavirus si 259 de angajati din invatamant, in Timis. Sambata au fost receptionate 354.000 de teste saliva pentru urmatoarele 2 saptamani. Testele vor fi distribuite marti in scolile din judet.
Va reamintim, de mai bine de o saptamana, Colterm a coborat temperatura de plecare a agentului termic in retea, astfel ca in apartamente, scoli si spitale ajunge la 12-16 grade, in conditile in care, marti dimineata, la Timisoara erau -10 grade afara.
Colterm are datorii de aproape 300 de milioane de lei catre ANAF, banci si furnizorii de combustibil. in plus, are de achitat o amenda de 21 de milioane de euro pentru ca nu a cumparat la timp certificatele verzi.
Guvernul a alocat saptamana trecuta inca un ajutor financiar pentru Primaria Timisoara, ca sa sprijine sistemul de incalzire.
Administratia Fritz nu are inca nicio solutie pentru incalzire. Intr-un comunicat transmis marti dupa-amiaza, reprezentantii Colterm anunta ca vor cere Guvernului ca viitoarele compensari de preturi prin OUG 118/2021 completata sa fie facute la cel mult 15 zile, altfel risca sa piarda si singurul furnizor de gaz pentru arderea carbunelui la Timisoara. Ordonanta modificata se afla in dezbatere publica pe siteul Ministerului Energiei.