TIMISOARA. Unul dintre cele mai mari bulevarde din Timisoara nu este folosit la capacitatea maxima. Specialistii din Primaria Timisoara se pregatesc sa obtina fonduri europene pentru modernizarea Bulevardului Regele Carol I, fostul Tineretii.
Asadar, ne asteapta un santier imens din Piata Sinaia si pana la intersectia bulevardului cu strada Joszef Preyer si bulevardul Iuliu Maniu. Bulevardul trece pe langa Piata Iosefin si se intersecteaza cu strada Vacarescu, reabilitata tot pe fonduri europene.
Primarul Nicolae Robu spune ca liniile de tramvai ar trebui mutate prin mijlocul bulevardului, iar masinile sa circule pe 2 sensuri. In plus, acolo ar trebui pusi copaci de-o parte si de alta a carosabilului, dar cu coroana mica, ca trecatorii sa poata admira cladirile istorice din zona Iosefin.
„Dupa parerea mea, bulevardul Regele Carol I este unul dintre cele mai largi bulevarde pe care le are Timisoara, daca nu cumva cel mai larg. Pe un astfel de bulevard, peste tot am vazut ca linia de tramvai este pe mijloc, ca se circula in ambele sensuri, exista piste de biciclete in ambele sensuri, pot sa fie randuri de pomi in ambele sensuri, trotuare, evident, pe ambele parti. Pomii trebuie sa fie cu coroana mica astfel incat sa nu mascheze acele cladiri istorice. Vom avea un proiect pe fonduri europene care va viza modernizarea acelui bulevard. Va fi un proiect destul de costisitor, pentru ca liniile de tramvai trebuie mutate pe o anumita portiune. Toate lucrarile care se vor desfasura acolo vor fi destul de costisitoare”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, primarul Nicolae Robu.
Edilul este constient ca timisorenii care locuiesc in zona vor fi nemultumiti ca vor sta o buna bucata de timp in santier, insa explica ca Administratia Robu va termina cat mai repede lucrarile incepute.
„Acum e evident ca cetatenii care locuiesc acolo nu sunt fericiti sa afle ca se va deschide un santier. Ei s-au obisnuit ca in Timisoara santierele sa tina ani si ani. Or, ar fi cazul sa se uite cat au tinut santierele gestionate de primarul Robu si atunci ar fi mai linistiti”, mai spune Robu.
Cel mai probabil insa, santierul va fi deschis abia anul urmator, in conditiile in care reprezentantii Primariei spera sa obtina fonduri europene in exercitiul financiar 2014-2020. Valoarea estimata de primar pentru lucrari este de 50 de milioane de euro.
FOTO: eyeinthesky.ro