Opinia Timisoarei

Inca o ‘tentativa’ de pista de biciclete! Facuta in bataie de joc, plina de obstacole, marca Primaria Timisoara! FOTO cum arata!

TIMISOARA. Se intampla in Timisoara anului 2014, oras de cinci stele, care vrea sa fie Capitala culturala europeana. Reprezentantii Primariei Timisoara au asfaltat pentru prima data o straduta din cartierul Fratelia.

opiniatimisoarei.ro a scris luna trecuta despre asfaltarea strazii Gheorghe Cotosman. 170.000 de euro investise Primaria Timisoara pentru aproape 350 de metri de strada. Sunt doua benzi de circulatie, cate una pe sens, iar trotuar pe o singura parte a drumului, pe cealalta fiind amenajata o pista de biciclete.

CITESTE SI: 170.000 de euro pentru nici jumatate de kilometru de asfalt la Timisoara. FOTO!

Potrivit specialistilor din primarie, str. Gheorghe Cotosman are 354 de metri, iar pentru amenajarea carosabilului si a trotuarelor lucrarile au fost atribuite firmei contractante la aproape 750.000 de lei. Lucrarile le-a efectuat firma Corporate Management Solutions SRL.

Toate bune si frumoase, au fost montati stalpisori pentru ca soferii sa nu-si lase masinile pe traseul pentru biciclisti, numai ca pista de biciclete a fost amenajata in bataie de joc. La un moment dat, traseul pentru biciclisti se ingusteaza si e greu de crezut ca cineva mai poate trece cu bicicleta pe acea pista, atrage atentia biciclistul Alex Valentin-Pokus, pe blogul sau.

(Foto: Alex Francisc Valentin-Pokus)

„Ei se asteapta ca pe aici sa circule biciclisti din ambele sensuri, pe partea cealalta a strazii neexistand pista. Incetati sa mai aruncati banii pe proiecte stupide, fara a tine cont de nevoile biciclistilor, fara a va consulta cu ei in prealabil. De piste e nevoie pe marile bulevarde din oras – Rebreanu, Buziasului, Sagului, Lugojului, Take Ionescu, Lipovei, Ovidiu Cotrus, 16 Decembrie etc -, nu pe stradute, unde traficul este foarte redus, unde trece o masina la jumatate de ora”, scrie biciclistul timisorean.

_____

Reprezentantii Primariei Timisoara au o explicatie

Specialistii din Primaria Timisoara au o explicatie surprinzatoare. Desi muncitorii puteau sa traseze pista de biciclete pe carosabil, asa cum este pe Bulevardul Republicii din centrul orasului, n-au facut-o si pana la urma a rezultat o tentativa de traseu de biciclisti. Pana la urma, tot proiectantii sunt de vina pentru lucrarile nepotrivite la strazi, asa cum anunta in urma cu ceva vreme primarul Nicolae Robu.

CITESTE SI: Borduri inalte si piste de biciclete impracticabile la Timisoara. Primarul da vina pe proiectanti pentru obstacolele de pe traseele pentru biciclisti. VIDEO!

„Strada Gheorghe Cotosman a fost proiectata ca strada colectoare din categoria a III-a, cu platforma de 8,50 – 10m, din care partea carosabila de 6,20 m, trotuar pietonal de 1 metru si pista de biciclisti cu latime variabila de 1 – 2,15 m si spatiu verde cu latime variabila de 1,2 – 2,4 m. Pe parcursul derularii proiectului, s-a constatat ca, incepand din dreptul imobilului de la nr. 23, trama stradala existenta se ingusteaza, astfel incat la intersectia str. Gheorghe Cotosman cu Muzicescu are doar 7,56 m”, explica reprezentantii Primariei Timisoara.

Ce si-au zis muncitorii? Decat sa ingusteze strada, mai bine au taiat din latimea traseului pentru biciclisti si din latimea trotuarului.

„Pentru asigurarea circulatiei auto in bune conditii, latimea partii carosabile a ramas constanta pe toata lungimea strazii, variind insa latimile trotuarului si pistei de biciclisti”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Alina Pintilie, purtator de cuvant al Primariei Timisoara.

Exit mobile version