TIMISOARA. Dupa atacantul croat Plazonja, gruparea viola si-a luat un portar sloven. Politehnica Timisoara a ajuns la un acord cu Marko Deronja. Portarul sloven in varsta de 24 de ani a semnat un contract pe un an de zile cu clubul nostru, cu optiune de prelungire pentru inca un sezon!
Marko Deronja s-a nascut pe 29 decembrie 1995, la Ljubljana, capitala Sloveniei, si masoara 1,91 metri inaltime. Acesta a evoluat in cariera sa in mai multe campionate din Europa. In tara natala a fost jucatorul celor de la Olimpija Ljubljana, SD Sencur, NK Tolmin si NK Kranj. In Slovacia a evoluat pentru divizionarele secunde VSS Kosice, FK Haniska si Poprad. A mai avut experiente in ligile inferioare din Germania si Austria, la TSV Kastl si ASKÖ St. Michael/Bleiburg. Iar ultima sa echipa a fost Lommel SK, din al doilea esalon belgian.
“Am reusit deja sa vizitez orasul. Timisoara e foarte frumoasa, imi place mult! Stiu ca Politehnica e un club mare în Romania, am auzit despre acest club inainte sa vin, ştiu ca Dare Vršič a jucat aici acum mai bine de zece ani. Echipa e buna, sunt jucatori cu experienta, dar si tineri care vor sa faca lucruri importante in cariera lor si cred ca e un mix bun pentru toata lumea. Clubul e in primele cinci clasate si sper sa continue sa evolueze bine pentru ca Politehnica merita sa fie sus si totodata in prima liga!”, a declarat Marko Deronja.
Acesta va fi eligibil de a evolua in etapa din weekend cand Politehnica va intalni in derby-ul orasului Ripensia.
Foto: 24ur.com