TIMISOARA. Bolile cardiovasculare ocupa in continuare primul loc ca si rata de moralitate in Romania, iar statisticile sunt ingrijoratoare si in privinta nou-nascutilor.
Anual, peste 1.000 de copii se nasc cu malformatii congenitale la inima, maladii pentru care este nevoie de interventii speciale.
La Timisoara, in urma cu 15 ani, la Institututul de Boli Cardiovasculare Timisoara s-au facut peste 800 de astfel de proceduri la copii si nou-nascuti. Acum insa, totul depinde de bani, iar fondurile pe care Ministerul Sanatatii ar trebui sa le acorde intarzie sa apara.
‘Compartimentul de Chirurgie Pediatrica este un deziderat al nostru. Ne dorim sa avem chirurgie pediatrica in viitor, deoarece este necesara in Romania. In fiecare an se nasc peste 1.000 de copii cu malformatii congenitale care necesita corectie chirurgicala in primii ani de viata. Avem si spatiu corespunzator pentru acest lucru si exista o vointa si o structura administrativa aprobata de Ministerul Sanatatii. Toata aceasta dezvoltare depinde de banii de investitii pe care ii vom primi, sper, in perioada urmatoare, de la Minister sau prin proiecte europene pe care noi deja le-am demarat. Suntem inclusiv lideri de proiecte in anumite proiecte transfrontaliere care vizeaza excact dotarile necesare acestei chirurgii pentru copii’, a explicat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timisoara, profesorul Constantin Luca.
La Timisoara, totul ar fi deja pregatit. In cladire exista doua etaje in care ar putea functiona sectia de chirurgie pediatrica. Ar urma sa fie dotata cu 12 paturi, 4 paturi pe sectia ATI si un bloc operator nou-nout.
‘Avem un bloc operator nou, avem un spatiu pentru sectia de chirurgie pediatrica si avem inclusiv un spatiu necesar pentru sterilizarea, precum si pentru sectia ATI pentru copii cu suferinta cardiovasculara’, a mai spus Constantin Luca.
Momentan, salile ce ar putea deveni saloane pentru sectia de chirurgie pediatrica sunt folosite in alte scopuri. In unele sunt pacienti, altele sunt incuiate, iar unele sunt folosite pe post de depozit.
Pentru investitia in sectia chirurgie pediatrica, Institutul de Boli Cardiovasculare ar avea nevoie de 1,3 milioane de euro, bani ce pot fi obtinuti doar de la Ministerul Sanatatii sau prin fonduri europene.
CITESTE SI: Atentie, soferi, se inchide Pasajul Michelangelo la Timisoara