TIMISOARA. Momente de panica in hipermarketul Auchan aflat in zona Sagului din Timisoara. Un incendiu izbucnit la bucatarie a umplut de fum o parte din magazin, iar pompierii au fost chemati in ajutor.
De vina a fost o fripteuza care a luat foc. O persoana a fost intoxicata cu fum. Un echipaj de pe ambulanta i-a acordat imediat ingrijiri, apoi a fost transportata la spital pentru investigatii suplimentare.
400 de oameni se gaseau in Auchan in momentul izbucnirii incendiului, in jurul orei 19.30. Unii angajati au iesit din magazin in partea din spate a hipermarketului, in vreme ce o buna parte dintre clienti s-au indreptat singuri spre caile de evacuare.
Pompierii care au intervenit cu mai multe autospeciale i-au scos si pe restul celor aflati la cumparaturi.
”In momentul izbucnirii incendiului au fost aproximativ 400 de oameni in magazin. Cand au ajuns echipajele noastre aproximativ 150 de persoane erau autoevacuate, in fata magazinului. Echipajele de pompieri au evacuat si in jur de 20 de angajati. In urma incendiului o persoana a fost intoxicata cu fum, i s-a administrat oxigen in ambulanta apoi a fost transportata la spital. Incendiul a avut loc la o fripteoza din bucatarie. Pompierii au actionat cu doua autospeciale pentru stingerea incendiului care a fost lichidat imediat”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, ofiterul de serviciu al ISU Banat, Marian Rusu.
Chiar si dupa stingerea incendiului, portile magazinului au ramas inchise. Hipermarketul Auchan se va redeschide abia maine.