TIMISOARA. Un incendiu a izbucnit, duminica dimineata, in apropierea fabricilor de la Padurea Verde din Timisoara.
O coloana de fum gros, inalta de zeci de metri, a putut fi vazuta de la mare distanta.
Au luat foc mai multe deseuri, dar si cauciucuri, insa potrivit pompierilor, situatia este sub control.
UPDATE: Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale si au reusit sa stinga incendiul, astfel ca nu mai exista pericol de propagare la cladirile si fabricile din zona.
„Duminică,19.05.2024, la ora 11:45, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o curte comună (mai mulți operatori economici) pe strada Demetriade din Timișoara.
A fost alertat Detașamentul 1 Timișoara și la locului evenimentului s-a acționat cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor de intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta la deșeuri și anvelope, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. În urma evenimentului au ars aproximativ 100 cauciucuri, o remorcă dezafectată și au fost afectate alte două remorci de TIR.
Nu s-au înregistrat victime.
A fost anunțată Garda de Mediu„, au transmis reprezentantii ISU Timis.