TIMISOARA. Viceprimarul Timisoarei anunta recent ca timisorenii care au garaje din beton ce trebuie demolate vor fi despagubiti de primarie cu aproape 4.000 de euro. Primarul Timisoarei il contrazice in privinta sumelor si spune ca acestea vor fi mai mici. In orice caz, se vor purta negocieri.
Traian Stoia a dezvaluit in urma cu aproape doua saptamani ca timisorenii care au garaje pe terenul primariei vor primi bani in schimbul demolarilor. Avansa sume de 4.000 de euro pentru constructiile din zona centrala si de 2.800 de euro pentru cele din alte zone ale orasului.
„Dupa o perioada de pauza, s-a reluat problema garajelor care trebuiesc eliminate. S-a facut o evaluare a acestora, in functie de zona in care sunt plasate. Cele aflate in zone mai marginase au fost evaluate la 2.800 de euro bucata, iar cele centrale la 4.000 de euro”, spunea viceprimarul social-democrat.
Primarul Nicolae Robu il contrazice insa si sustine ca evaluarile sunt mult mai mici, in primul rand. In al doilea rand, spune edilul-sef, valoarea despagubirilor era confidentiala, pentru ca municipalitatea avea sa poarte negocieri cu timisorenii care au garaje.
„In primul rand, aceste informatii erau confidentiale si n-ar fi trebuit sa fie comunicate inainte de a avea loc un proces de negociere. In al doilea rand, comunicarea s-a facut gresit, pentru ca rezultatele evaluarilor nu sunt chiar asa. Sumele sunt mai mici, nu sunt cele prezentate. In raportul de evaluare exista mai multe sume indicate, nu stiu de ce au fost preluate acestea. Va incepe procesul de negociere cu cetatenii, evident ca se va tine seama de argumentele fiecarei parti. Oamenii vor fi despagubiti, in contract scrie ca ei trebuie sa elibereze in 30 de zile spatiul daca primaria are nevoie de teren, dar scrie si ca vor fi despagubiti. A fost o mare greseala, dar noi trebuie sa respectam contractele. Pentru strada Orion si garajele din zona Bratianu, in contracte scrie ca primaria va plati despagubiri”, a explicat primarul Nicolae Robu.
Negocierile incep chiar de saptamana viitoare, sustine edilul. Mai intai vor fi chemati la discutii reprezentantii celor care au garaje pe strada Orion, unde municipalitatea a inceput deja lucrarile de largire a soselei, iar apoi cei care au garaje in zona Parcului Bratianu.
„Evident ca vom tine seama in procesul de despagubire de valoarea pe care o indica evaluatorul, ca valoare in sine dupa criteriile lor, dar vom tine seama si de valorile la care s-au facut tranzactii in perioada recenta. Vrem sa stim exact cine a vandut ceva comparabil in ultimul an si la ce pret. In negocieri vom avea in vedere si acest aspect, pe noi nu ne intereseaza valori de inventar, ci valoarea de piata. Or, valoarea de piata este aceea care a facut obiectul unei tranzactii. Noi vom lansa o invitatie catre toti proprietarii de garaje de pe strada Orion sa-si desemneze un reprezentant care sa negocieze in numele lor, pentru ca nu putem sa negociem cu fiecare in parte si sa ajungem la preturi diferite pentru garaje care sunt parte a unei baterii. Sigur ca putem accepta sa aiba doi reprezentanti. De saptamana viitoare incepem negocierile”, a mai spus Robu.
Edilul-sef precizeaza ca procedura este aceeasi si pentru alte zone din oras, unde municipalitatea are planuri cu terenurile pe care se afla garaje, fie pentru parcari, fie pentru locuri de joaca ori spatii verzi. Dar asta in timp.
„Vom merge pe aceeasi procedura cu toti care au acelasi tip de contracte cu primaria. Noi nu ne propunem o campanie de demolare a garajelor peste noapte, dar cand ajungem sa avem nevoie de terenul respectiv, pentru ca amenajam zona, atunci oamenii trebuie sa inteleaga ca trebuie sa dispara garajele ca sa putem face orasul mai frumos, mai functional, mai modern”, a concluzionat Nicolae Robu.