TIMISOARA. Va fi aglomeratie mare in aceasta vara pe DJ691, la iesire din Dumbravita, spre autostrada, prin Giarmata. In curand vor reincepe lucrarile pentru largirea la 4 benzi de circulatie a soselei, dupa ce Strabag a castigat licitatia pentru continuarea si finalizarea santierului pe lotul 2.
Presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica, a anuntat ca nu va accepta lucrari de mantuiala si ca are incredere ca firma castigatoare va realiza lucrarea chiar inainte de termenul stabilit, in luna octombrie a acestui an.
„Santierul drumului de legatura catre autostrada A1 este una dintre problemele majore cu care a trebuit sa ne confruntam in acesti ultimi trei ani, dar pe care dorim sa o transformam dintr-un punct vulnerabil al Consiliului Judetean si o mare doleanta a cetatenilor intr-un punct forte si un exemplu de bune practici atat in ceea ce priveste managementul proiectului, pentru ca vorbim de un proiect european, dar si in ceea ce priveste relatia cu antreprenorii si mesajul pe care dorim sa-l transmitem in piata firmelor de drumuri. Cred ca acest proiect va fi unul cu care ne vom mandri anul viitor cand va fi gata inclusiv tronsonul 1. Astazi, aici, redeschidem practic santierul intre centura si autostrada. Procedura de achizitie publica pe care noi am initiat-o la sfarsitul anului trecut s-a finalizat cu succes fara contestatii, fara complicatii, iar castigatoare este firma Strabag”, a declarat Alin Nica.
Nica spune ca are incredere ca atat primul tronson, cat si al doilea, vor fi finalizate in termen si ca in ceea ce priveste primul lot, licitatia ar putea incepe in luna aprilie.
„Vreau sa transmit un mesaj catre firmele de drumuri, faptul ca noi am reziliat un contract si nu acceptam lucrari de mantuiala si dorim sa incurajam acele firme care fac lucrari de calitate sa participe la toate licitatiile pe care Consiliul Judetean Timis le va derula in viitor. Acest proiect va fi dus la bun sfarsit, atat tronsonul 2 cat si tronsonul 1. Daca se primesc toate avizele pentru tronsonul 1, licitatia poate fi lansata la finele lunii aprilie, iar daca nu sunt contestatii CJT va avea constructor in luna august. Firma castigatoare va trebui sa execute lucrarea in termen de 5-6 luni. O alta conditie este ca Primaria Timisoara sa predea stalpii fara de care nu poate fi largi drumul”, a mai spus Nica.
Liderul CJ Timis a facut apel la soferi sa fie intelegatori pe perioada santierului si a anuntat ca in octombrie va fi gata lucrarea.
„As dori sa ii rog pe participantii la trafic sa aiba ingaduinta pana la finele lunii octombrie, atunci cand acest tronson va fi finalizat pentru ca vor mai fi neplaceri in timpul realizarii lucrarilor. Lucrarea este in valoare de aproximativ 70 de milioane de lei, acest tronson intre Socar si autostrada. Tot proiectul, inclusiv tronsonul 1, este in valoare de 100 de milioane de lei. Strabag a realizat cu succes largirea la patru benzi a drumului spre Mosnita Noua, asta este garantia ca firma poate sa faca acelasi lucru pe acest tronson”, a mai precizat Nica.
Reprezentantul antreprenorului, Catalin Flamanzeanu, a tinut sa garanteze ca lucrarea va fi finalizata, aceasta deoarece societatea nu are niciun fel de penalitate.
„Ca o garantie, eu sunt in societatea aceasta din 2009 si nu avem o zi sau un leu penalitati pentru neindeplinirea in termen a conditiilor contractuale.
In general, contractele noastre le-am terminat inainte de termen. Reprezentam o societate cu prestigiu, avem o filiala destul puternica in judetul Timis si dorim continuitatea relatiei cu Consiliul Judetean Timis si nu numai de aceea eu va pot spune mai putin in vorbe, o sa las colegii mei sa va spuna in munca ce putem face. Vrem sa terminam mai repede”, a declarat Catalin Flamazeanu, director tehnic la firma Strabag.
***
Va reamintim, largirea drumului Dumbravita – Giarmata – Autostrada Lotul 2, adica sectorul km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timisoara si Centura Timisoara – Autostrada A1 (km 12+975), s-a impotmolit din cauza constructorului care, in ciuda amenintarilor repetate ale CJT, nu doar ca nu a accelerat ritmul, ci a blocat mai multa vreme lucrarea ajunsa la aproximativ 30% realizare.
Dupa mai multe pasuiri, Consiliul Judetean Timis si-a asumat rezilierea contractului cu Tehnocer, firma care castigase licitatia si pornise lucrarea in 2020.
Cat priveste situatia lotului 1 al acestui drum, tronsonul ce traverseaza comuna Dumbravita, Consiliul Judetean Timis a propus o noua solutie tehnica prin care se reduce numarul de stalpi de sustinere a firelor de alimentare pentru troleibuzele metropolitane care trebuie indepartati pentru a putea fi largita soseaua la 4 benzi. Solutia a fost agreata si de ADR Vest, entitatea care monitorizeaza proiectul cu bani europeni. Acum Primaria Timisoara trebuie sa incredinteze stalpii, iar CJT sa desemneze un constructor.