TIMIȘOARA. Negocierile s-au încheiat și a fost semnat contractul pentru relocarea Maternității Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara, care a fost închisă la începutul lunii decembrie după ce un tavan s-a prăbușit.
De săptămâna viitoare, unitatea sanitară se va muta în clădirea fostului spital privat President, din zona Blașcovici.
Conducerea Spitalului Municipal și proprietarul clădirii au semnat joi contractul pentru clădirea cu patru săli de operație dotate cu aparatură medicală, cu saloane și echipamente medicale. Clinica, cu o suprafață de 1.873 mp, este dotată cu lift pentru transportul tărgilor și are un acces special pentru ambulanțe, facilitând transferul rapid al pacienților.
Contractul de închiriere a fost semnat pentru 3 ani și include atât spațiile medicale, cât și echipamentele necesare, precum instalațiile de oxigen și vacuum, mobilierul și aparatura medicală. Chiria se ridică la 44.500 de euro pe luna.
Capacitatea noului spațiu din clădirea President, aflată în cartierul Blascovici, pe strada Franyo Zoltan, este de doar 60 de paturi, față de 160 câte număra Maternitatea Odobescu.
***
Va reamintim, după ce la începutul lunii decembrie a anului trecut un tavan s-a prăbușit la Maternitatea Odobescu, iar aceasta a fost închisă si pacientele trimise să nască la Maternitatea Bega ori la privat, în ianuarie încă o bucată de plafon a căzut, în alt imobil al unitătii sanitare.
Dupa al doilea incident, Dominic Fritz a transmis un comunicat în care anunța ajungerea la un acord cu President.
La începutul lunii decembrie 2024, după prăbușirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcționat secțiile de Obstetrică și Neonatologie ale Maternității Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost declarată improprie pentru funcționare și a fost oprită activitatea medicală.
De atunci, toate cazurile de la spitalul primăriei sunt trimise la Maternitatea nouă Bega a Spitalului Județean.
Doar o mică parte dintre salariați au fost relocați la maternitatea Spitalului Județean ca să ii ajute pe colegii de acolo cu nașterile suplimentare ori alte probleme medicale. De peste 3 luni, volumul de muncă de la Maternitatea Bega s-a triplat.
Fosta administrație Robu a întocmit documentațiile pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal Timișoara și a alocat și un teren de peste 8000 mp pe Calea Bogdăneștilor, colț cu Balta Verde. Din 2021, spitalul avea și autorizație de construire, însă proiectul nu a primit finanțare prin PNRR.
Administrația Fritz ar fi putut să îl depună printr-un alt program prin fonduri europene, prin Programul Național de Investiții în Infrastructură Unităților Spitalicești, de unde ar fi putut primi peste 70 de milioane de euro, dar n-a făcut-o.
În urmă cu cateva luni, conducerea Primăriei Timișoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include și secții de obstetrică-ginecologie.
Micul nou spital municipal dorit de administratia Fritz ar costa peste 140 de milioane de euro si nu va reusi, asa cum primarul promisese in campania electorală, să adune laolaltă toate sectiile unitătii medicale, care acum functioneaza in 14 locatii din Timisoara si insumează peste 1000 de paturi.