Opinia Timisoarei

Incepe returul play-off-ului in liga fetelor. Poli Timisoara are derby cu Carmen, Banat Girls infrunta ultima clasata

TIMISOARA. Politehnica Timisoara continua cursa pentru titlul de campioana in prima liga de fotbal feminin cu un derby pe teren propriu, in timp ce Banat Girls da piept cu o echipa ce are infrangeri pe linie.

CITESTE SI: Concertele din Parcul Primaverii de la Timisoara. Programul pe ore

Gruparea din Comlosu Mare merge sambata la Odorheiu Secuiesc pentru duelul cu Vasas Femina. Primele doua intalniri dintre cele doua din acest sezon s-au incheiat cu acelasi scor, 2-1. In sezonul regulat s-au impus fotbalistele din Covasna, iar in prima etapa din play-off, banatencele au castigat cu reusitele semnate de Tatiana Pesterean si Laura Desmerean.

Clasamentul nu arata cum ne-am fi dorit dupa turul play-offului. Aceasta serie de 4 jocuri in care nu am reusit sa facem puncte nu e favorabila si toata responsabilitatea este a mea. Pot spune ca regasesc lucruri pozitive in cadrul echipei: implicare, seriozitate si progresul lor este unul chiar evident in ciuda rezultatelor. Pe langa toate acestea grupul pe care noi am reusit sa-l facem la aceasta echipa e unul dintre cele mai frumoase si unite dintre toate echipele pe care le-am antrenat, ceea ce ma face sa cred ca acum, la greu, il vom uni mai mult si tot noi, impreuna, incepand cu urmatorul joc, vom gasi solutii, nu scuze. Vom demonstra ca putem fi surpriza placuta a acestui campionat, cum am fost in prima parte, cand nimeni nu ne dadea nicio sansa sa prindem play-off-ul„, spune Liviu Ivasuc inainte de startul returului.

Duelul dintrre Vasas Femina si Banat Girls deschide runda a VI-a a play-off-ului sambata, de la ora 11. Partida va fi condusa de o brigada din Brasov, care il are la centru pe Robert Dumitru, ajutat la cele doua tuse de Claudiu Schiopet si Viorel Panzaru.

Derby pentru Poli

Dupa corectia severa incasata runda trecuta la Iclod, Politehnica Timisoara incepe returul play-off-ului tot cu un derby. De aceasta data, la Timisoara, vine Carmen Bucuresti, gruparea care le-a eliminat pe banatence din Cupa Romaniei. In fata gruparii din Giurgiu alb-violetele au reusit si cel mai spectaculos meci din aceasta stagiune, in turul play-off-ului, cand au intors scorul de la 2-0 si s-au impus cu 3-2. Si in partida din sezonul regular tot Poli s-a impus, dar cu 1-0.

Sper sa reusim sa strangem randurile, ne asteapta un meci foarte greu cu Carmen Bucuresti care, din punctul meu de vedere, pare cea mai in forma echipa in acest moment„, spunea antrenorul timisorean, Mirel Albon dupa esecul cu Olimpia.

Politehnica Timisoara vs. Carmen Bucuresti este programat duminica, de la ora 13, pe stadionul Stiinta si va fi transmis in direct de Pro Arena. Partida va fi condusa de Roxana Timis,din Sibiu, la centru, ajutata la cele doua linii de Razvan Spatar, tot din Sibiu, si Vasile Duta, din Avrig.

Exit mobile version