TIMISOARA. La aproape 5 ore de la momentul la care conducerea STPT, ajunsa la fundul sacului, a facut miercuri un apel public catre Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara Societatea Metropolitana de Transport Timisoara, condusa de Ioan Goia, sa isi achite datoriile, intrucat pentru a doua oara in ultimele luni a fost la un pas sa isi lase angajatii fara lefuri, iar furnizorii sunt neplatiti, iata ca vine o reactie si din partea Primariei Timisoara, prin vocea viceprimarului Ruben Latcau, in subordinea caruia se afla transportul public.
Dupa delegarea gestiunii serviciilor publice de transport persoane catre Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara Societatea Metropolitana de Transport Timisoara, condusa de Ioan Goia, in iulie 2020, au inceput problemele la STPT, societate care inainte de acest moment ajunsese chiar pe profit in urma unui amplu program de redresare respectat ca la carte.
In luna octombrie a fost innoit contractul dintre cele doua societati si adaugate clauze. Au ramas insa in suspensie o serie de plati pe care SMTT trebuia sa le faca catre STPT inca din iunie, in baza vechiului contract, bani pe care Ioan Goia refuza sa ii achite.
Dupa ce in decembrie, angajatii au fost la un pas sa ramana cu salariile neplatite, intrucat SMTT-ul lui Goia a refuzat sa vireze banii catre STPT, acum oamenii sunt iarasi restanti la incasarea lefurilor. Asta in timp ce angajatii SMTT ar fi primit prime de sarbatori in valoare de 2.000 de lei fiecare. Mai mult, nu au fost achitate facturile catre furnizorii de piese de schimb pentru tramvaie, autobuze si troleibuze, dar si catre cei care asigura combustibilul, respectiv curentul electric.
Reprezentantii STPT nu au reusit sa ajunga la o intelegere cu SMTT, astfel ca exista pericolul blocarii activitatii. Poate chiar ca angajatii sa opreasca lucrul la un moment dat, iar asta ar insemna ca mijloacele de transport in comun sa ramana in depou.
Ruben Latcau trece la amenintari
La 5 ore de la aparitia acestor informatii in spatiul public, viceprimarul ia atitudine si trece la amenintari. Aceasta dupa ce seful sau, Dominic Fritz, la un conflict precedent, din pricina caruia timisorenii au fost pusi pe drumuri sa-si valideze lunar abonamentele gratuite, a sustinut ca nu e treaba primarului sa intervina in conflictul dintre cele doua societati.
Desi seful STPT Nicolae Bitea facea trimitere in apelul sau de miercuri la datorii din contractul vechi, viceprimarul Ruben Latcau, aflat in zilele libere oferite de stat la venirea pe lume a primului sau copil, vine cu ultimatumuri si precizari, referindu-se la… contractul cel nou.
„Transport de calitate în întreaga zonă metropolitană, nu conflicte păguboase
Viceprimarul Ruben Lațcău le cere directorilor STPT și SMTT, Nicolae Bitea, respectiv Ioan Goia, să înceteze de urgență conflictele publice și să își respecte înțelegerile încheiate cu Primăria Timișoara și cu timișorenii. Cei doi, secondați de directoarele economice ale celor două companii, doamnele Felicia Lăscuț (STPT) și Alexandra Simuț (SMTT) s-au angajat ca până în data de 10 februarie să vină cu o propunere de modificare a contractului de delegare a serviciilor de transport care să răspundă nevoilor celor două părți.
Contractul de delegare de gestiune dintre Regia Autonomă de Transport Timișoara și Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a fost semnat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pe 22 iulie 2020 și a intrat în vigoare în octombrie anul trecut. Principiul contractului este că, dacă operatorul îndeplinește planul de mers, este îndreptățit să primească plata în condițiile respectării prevederilor contractului dintre părți.
Pe contractul de delegare de gestiune, model european de altfel, se pune un accent deosebit pe validarea titlurilor de călătorie, pentru ca unitățile administrativ-teritoriale sau mandatarul lor, SMTT în cazul nostru, să aibă toate elementele necesare realizarii unor analize obiective privind utilizarea și optimizarea rețelei de transport public și adaptarea planului de mers. Pentru că municipalitatea sau grupul de UAT-uri să nu plătească pentru un plan de mers prost gândit sau neajustat corespunzător de ani de zile, trebuie să aibă la dispoziție datele referitoare la validări, ca să știe încărcarea reală„, se arata in prima parte a unui comunicat transmis de consiliera personala a viceprimarului Ruben Latcau.
Viceprimarul Timisoarei se dezlantuie la adresa sefului Societatii de Transport Public Nicolae Bitea, pe care il acuza ca nu si-a adaptat cheltuielile la… neachitarea facturilor de catre seful SMTT Ioan Goia si l-a tras de urechi ca a indraznit sa angajeze soferi si vatmani. Insa nu pare sa aiba nimic de reprosat lui Ioan Goia ca nu-si plateste datoriile catre STPT.
„Contractul de delegare de gestiune încheiat pe STPT e unul pe model european. Știam – și STPT știa – încă din 2018 că trebuie sa trecem la un astfel de sistem. Cu toate acestea, managementul STPT nu și-a asumat această schimbare și nu și-a adaptat planul de justă cheltuire a banului public pe care îl primesc. Au făcut noi și noi angajări în plină pandemie, nu au făcut niciun plan de reducere a cheltuielilor, nu au făcut niciun plan de eficientizare a serviciului public la care s-au angajat. Din păcate pentru domnul Bitea – și pentru timișoreni, la capăt de linie – contractul de delegare îi face domnului director general al STPT mult mai dificilă nevoia de a ascunde gratuitățile decontate fără bază reală. Din 2016 și până azi costul salarial la STPT s-a dublat, personalul a crescut cu aproximativ 20% în vreme ce numărul de kilometri efectuați a rămas relativ același”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timisoarei, potrivit aceluiasi comunicat.
Ruben Latcau a incheiat prin a anunta ca va avea discutii cu colegii din alianta politica USR PLUS – PNL pentru a gasi solutii in vederea deblocarii situatiei dintre cele doua societati si atrage atentia ca masurile ar putea merge pana la demiterea sefilor.
„Am avut deja 4 întâlniri cu domnii Bitea și Goia, adevărate competiții de orgolii și imaturitate între cele două părți, în care Primăria a servit ca mediator și reprezentant al drepturilor timișorenilor la servicii de transport de calitate și la un preț corect. Voi avea discuții săptămâna aceasta cu colegii de alianță (USR PLUS si PNL, n.r.)pentru a găsi împreună soluții să deblocăm neînțelegerile dintre STPT și SMTT, dacă este cazul cu schimbarea conducerii celor două instituții. Transportul public în Timișoara și zona metropolitană nu se va bloca în Bitea și Goia. E inacceptabil ca timișorenii să plătească orgoliile lor, cu bani publici irosiți pe servicii nesatisfăcătoare. Lucrurile care ne interesează și ne afectează direct pe fiecare dintre noi, timișoreni și locuitori din întreaga zonă metropolitană cu siguranță nu sunt conflictele de acest gen. Vrem să ne putem deplasa ușor și comod, indiferent de mijlocul de transport utilizat sau de distanța străbătută. Cer celor două părți să își regăsească înțelepciunea și să respecte clauzele contractului”, a conchis Ruben Lațcău, conform comunicatului.
Ce nu spune Ruben Latcau este ca in acest contract de delegare de gestiune nu este specificat un numar de abonamente validate, ci este incheiat pe volumul de calatori anterior pandemiei.
STPT: vom ajunge in imposibilitatea de a oferi transportul public din Timisoara la standarde normale
Miercuri, reprezentantii STPT lansau un apel public catre SMTT, societatea cu care are contract pentru transportul public, sa-si achite datoriile, intrucat STPT a a ajuns in situatia de a nu-si putea plati la timp angajatii si facturile catre furnizori.
„Facem un apel public către Asociatia de Dezvoltare Intracomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, prin care dorim să fie respectați termenii financiari ai contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria de competență a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, prin atribuire directă către Societatea de Transport Public Timișoara.
Conform contractului amintit, SMTT are obligația de a vira către STPT sumele de bani necesare pentru serviciile de transport public oferite în cursul anului 2020 și începutul anului 2021. În ciuda demersurilor legale întreprinse de conducerea STPT pentru achitarea sumelor restante începând cu luna iunie 2020, SMTT nu a oferit niciun răspuns. Achitarea datoriilor de către SMTT este vitală pentru a asigura serviciile de transport public în Timișoara. În caz contrar, vom ajunge în imposibilitatea de a oferi transportul public din Timișoara la standarde normale. Neachitarea sumelor restante de către SMTT a dus la nedorite întârzieri salariale față de angajații STPT și la imposibilitatea de a achita facturile către furnizorii de combustibil, energie electrică și piese de schimb.
Începând cu luna decembrie 2020, conducerea STPT a făcut eforturi considerabile pentru achitarea salariilor angajaților și pentru plata unei părți din facturile restante față de furnizorii de combustibil, energie electrică, piese de schimb pentru mijloacele de transport în comun, cu unele întârzieri. Fără aceste eforturi, calitatea transportului public ar fi avut de suferit, călătorii noștri fiind cei mai afectați.
În baza contractului de delegare atribuit către SMTT, solicităm respectarea termenilor legali ce se regăsesc în acest contract, dar și disponibilitatea partenerilor noștri la un dialog constructiv, în centrul căruia să se afle călătorul care apelează la serviciile noastre„, au transmis reprezentantii STPT.
Conducerea Societatii de Transport Public Timisoara a precizat pentru opiniatimisoarei.ro ca numai de pe contractul vechi are de incasat aproximativ 2 milioane de lei de la SMTT-ul condus de Ioan Goia.
„Fac al nu stiu catelea apel, atat oficial, cat si pe baza adreselor facute de-a lungul timpului. Vreau societatea sa incaseze datoriile de pe vechiul contract, sunt undeva la aproximativ 2 milioane de lei de incasat si nimeni nu raspunde la nimic. Le-am facut adrese, notificari, am incercat pe toate caile posibile, corecte, elegante, de buna intentie. Nimeni nu spune nimic. A spus conducerea SMTT ca nu s-au incasat banii de la primarii. Mi-e greu sa cred acest lucru. Nu discutam de noul contract. Vorbim de contractul trecut, unde nu ni s-au achitat banii. Nu ma refer la Primaria Timisoara, ei ne-au dat si ieri niste bani. Avem intarzieri salariale, neplata energie si combustibil. De cand avem un contract pe prestare de transport cu SMTT totala, noi avem probleme din toate punctele de vedere, al activitatii generale. Nu avem probleme cu Primaria Timisoara, problema noastra este cu Asociatia.
Eu n-am platit salariile. Trebuia sa le platesc vineri si azi e miercuri. Din 30 noiembrie am intarzieri salariale.
Am restante la motorina de 1 milion lei, la energie imi intra a doua factura. Eu am tot facut cereri de amanare de plati. Abia ieri am reusit sa platim la motorina, la factura scadenta in 4 ianuarie. Eu n-am mai platit furnizorii de piese de nu stiu cat timp.
Noi facturam catre ei prestatia de transport si ei factureaza catre primarii. Noi avem 18 milioane de lei facturati, pe noul contract.
9 milioane de lei am datoriile comerciale ale societatii. Am primit 414.000 de lei de la Primarie, doar avansurile salariale le am 1.34 milioane de lei. Aici era termen 30 ianuarie, trebuiau date vineri salariile. Abia maine reusesc sa platesc soferii si vatmanii, numai personalul de bord„, a explicat pentru opiniatimisoarei.ro Nicolae Bitea, directorul STPT.
Ioan Goia nu a raspuns la telefon pentru a oferi la randu-i o explicatie pentru situatia in care s-a ajuns.
Un alt scandal izbucnea la inceputul acestui an cand pensionarii, elevii si studentii aveau sa fie pusi pe drumuri in plina pandemie de acelasi Ioan Goia pentru a-si valida abonamentele de transport subventionate, intrucat acesta refuza sa achite catre STPT contravaloarea lor daca nu sunt activate luna de luna.
La acel moment, primarul Timisoarei Dominic Fritz a spus ca nu doreste sa se amestece in relatiile contractuale dintre cele doua societati, cerand imperativ ca cele doua entitati sa ajunga la o intelegere.