Nicolas Gorobsov si Ovidiu Petre nu au putut fi inclusi in planurile lui Sunda nici pentru jocul de luni cu Petrolul, ambii find diagnosticati cu leziuni musculare. Pentru a grabi revnirea celor doi jucatori, clubul timisorean a decis sa-i trimita, pentru un consult si la o clinica din Italia.
„S-au dus pentru ca in Italia pentru ca acolo sunt tratamente mai bune, pentru a-i pune pe picioare mai repede. Asa cum a fost si in situatia lui Nuno Claro, care a fost in Serbia, atunci cand a avut probleme”, a explicat Rosenblum.
Daca Ovidiu Petre a revenit deja la Timisoara si cel mai probabil saptamana aceasta va reveni la antrenamente, Nicolas Gorobsov a fost nevoit sa mai ramana pentru cateva zile la Torino. „A ramas acolo pentru tratament, pentru ca la el a fost vorba de o leziune mai mare. El oricum cunoaste la Torino si de aceea am si ales sa mearga acolo”, a mai spus Rosenblum.
In cazul lui Adrian Poparadu, accidentat si el la meciul cu Pandurii a fost vorba doar de o contuzie, mijlocasul fiind apt de joc.