Pontificatul argentinianului Jorge Mario Bergoglio, 76 de ani, a inceput oficial marti, odata cu primirea insemnelor papale – inelul sfantului Petru si paliul papal, transmite EFE, citata de Agerpres.
Totodata, in interiorul bazilicii Sfantul Petru, a inceput slujba solemna de incepere a pontificatului lui Francisc, cel de-al 266-lea papa. Paliul si inelul constituie atributele puterii pontificale.
Potrivit EFE, paliul este o fasie confectionata din lana de miel, care il simbolizeaza pe Hristos. Paliul masoara 2,60 metri lungime si 11 centimetri latime si este tesut din lana de oaie si de miel, peste care sunt amplasate cinci cruci rosii, care amintesc de cele cinci rani ale lui Iisus, provocate de piroane pe cruce. Paliul este purtat de papa peste vesmintele pontificale, simbolizand rolul sau de pastor al unei turme de peste 1,2 miliarde de credinciosi.
„Inelul Pescarului”, celalalt insemn pontifical pe care il va purta papa Francisc, nu va fi de aur, ci de argint aurit. Potrivit purtatorului de cuvant al Vaticanului, Federico Lombardi, dintre modelele care i-au fost prezentate, papa Francisc a ales un model in care apare imaginea Sfantului Petru cu o cheie. Autorul modelului este sculptorul italian Enrico Manfrini, decedat in anul 2004, cunoscut ca „sculptor al papilor’.
Potrivit AP, un cardinal a intonat ritualul de inaugurare de la inceputul liturghiei, spunand: ‘Bunul Pastor l-a insarcinat pe Petru sa-i hraneasca mieii si oile; astazi, ii urmezi ca episcop al bisericii’.
Ulterior, sase cardinali – care ii reprezinta pe toti cei 207 cardinali care fac parte din Colegiul Cardinalilor – s-au apropiat de papa pentru a-i fagadui ascultare.
Imbracat in vesminte albe si zambitor, la bordul vehiculului sau complet decapotat, Papa a salutat multimea care il aclama.
Mii de steaguri, intre care si cel al Romaniei, flutura deja in cea mai mare piata de la Vatican. Cele mai numeroase sunt steagurile argentiniene, cele italiene, poloneze si braziliene, dar nu lipsesc steagurile americane si cele din Marea Britanie. Africa este reprezentata cu steaguri multicolore, mai ales din Angola si Nigeria. Se mai observa steaguri din Armenia si din insulele Samoa, din Oceania. Credinciosii poarta si steaguri albe si galbene, de la Vatican, relateaza corespondentul Agerpres.