TIMISOARA. A pus la punct aplicatii folosite cu succes in toata lumea, in mai multe domenii, si lucreaza cu companii de renume, iar acum Amdaris va crea produse de top intr-o casa noua.
Compania infiintata in Marea Britanie este pe piata timisoreana din 2012, iar acum s-a mutat la etajul 12 in cladirea UBC 3 din Iulius Town. In noul sediu, angajatii beneficiaza de toate facilitatile si serviciile proiectului mixt, dar si de spatii office premium, camera de relaxare, caffeteria zone si o terasa care sa le stimuleze creativitatea. Echipa tanara si profesionista a companiei a fost primita in noua casa de CEO-ul Andy Rogers, cel care considera Timisoara a doua casa, pe langa Bristol.
“Impreuna cu Vlad Nanu conducem compania, dar vorbim tot timpul cu directorii nostri regionali despre oportunitatile care apar pentru a identifica cele mai bune spatii. La Chisinau, in Moldova, avem un centru cu o locatie ultra-centrala, lucru care ni l-am dorit si in Timisoara. Biroul vechi a fost unul care ne-a satisfacut necesitatile pana intr-un anumit punct, dar in urma cresterii cu 63% a numarului de angajati, spatiul a devenit prea mic pentru noi, si din dorinta de a oferi un spatiu captivant pentru angajatii nostri si de a creste notorietatea companiei am luat decizia de a ne muta. Am facut la fel si la Bristol, in Marea Britanie, unde ne-am mutat intr-un spatiu din centrul orasului si l-am amenajat foarte bine. Am decis sa facem ceva asemanator si aici, in acelasi stil si tema pentru a ne reflecta cultura. De aceea, eu si Vlad, dupa ce am discutat cu centre director Anna Grier, am decis sa preluam acest spatiu, in dorinta de a reuni toata echipa si a crea un spatiu inspirational”, spune Andy Rogers, co-fondator Amdaris.
Compania britanica ale carei aplicatii sunt folosite in muzica, educatie, energie, transport sau plati planuieste sa adopte si la Timisoara aceeasi metoda de dezvoltare ca si in celelalte locatii unde are birouri, Bristol, Chisinau si Dubai.
“Mie imi place sa spun ca am doua job-uri, unul de CEO la Amdaris si altul de ambasador al Romaniei pentru a promova valorile tarii. Noi cunoastem celelalte companii, suntem colegi. Industria IT creste si noi incercam sa crestem cu ea. Avem un centru si in Republica Moldova, unde suntem parteneri principali ai Universitatii din Chisinau, noi sponsorizam Universitatea, recrutam tinerele talente, le ajutam sa creasca. Planificam sa facem acelasi lucru si la Timisoara”, explica Vlad Nanu, co-fondator Amdaris.
Biroul de la Timisoara este amplasat intr-o zona a orasului in care este concentrat un adevarat IT HUB ce reuneste mai multe companii IT si locul unde lucreaza in acest moment si cei 70 de ingineri IT. Directorul regional Anna Grier are planuri mari de viitor.
“Ideea a pornit de la faptul ca si noi ne-am dorit sa fim intr-un loc unde se afla companiile mari IT din Timisoara. Motto-ul nostru este ‘bringing our A game’, care inseamna ca incercam intotdeauna sa fim cei mai buni si primii in tot ceea ce facem si asta ne-a facut sa intelegem ca, daca vrem sa se intample lucrul asta, trebuie sa fim acolo unde se intampla. Noi eram intr-un birou dragut, dar care, din pacate, nu ne-a permis infrastructura, logistica si toate beneficiile pe care le avem aici. A fost un cumul de factori care ne-a indemnat sa ne mutam in UBC 3. Nu ne sperie absolut deloc ca mai sunt si alte companii din domeniul IT, pentru ca eu cred ca o asemenea competitie este sanatoasa si te face sa fii mai bun si mai puternic… Noi, in acest moment suntem 70 de angajati, iar capacitatea spatiului actual este de 100 Amdarieni, cifra magica pe care ne propunem sa o atingem in anul curent. Dar mai avem si o terasa splendida pe care abia asteptam sa o inauguram in sezonul cald si sa organizam evenimente frumoase pentru toata comunitatea IT din Timisoara. Ne dorim sa crestem si sa ne extindem, astfel sa semnam noi parteneriate cu Iulius Town privind inchirierea de noi spatii. Asa s-a intamplat si cu Amdaris la Chisinau. Initial inchiriam 3 etaje, si in ziua de azi avem inchiriate 5 din 10. Aceasta este dorinta noastra aici, sa crestem frumos si sanatos”, a declarat Anna Grier, director Amdaris Timisoara.
FOTO: Cosmin Marinchescu
Amdaris este partener Gold Microsoft si utilizeaza tehnologii de ultima generatie, precum .NET Core, Microsoft SQL Server, Windows Azure, Xamarin, Angular si altele. Printre proiectele companiei se numara aplicatia nKoda cu milioane de utilizatori din industria muzicala, platforma de e-learning Pearson utilizata de peste 60.000 de studenti intr-un an, dar si platforme de data analysis si big data, folosind elemente de AI.