TIMISOARA. A nins in trei zile cat in ultimii cinci ani la un loc! Asa „s-a scos” primarul Gheorghe Ciuhandu in primele zile de iarna adevarata la Timisoara, incercand sa scoata in evidenta faptul ca strazile blocate de caderile masive de zapada nu pot fi deszapezite, cu una, cu doua. Aceasta, desi dam bani frumosi societatilor care se ocupa cu activitatea de deszapezire, suma crescand de la an la an. In loc sa se bucure de iarna si de omat, timisorenii si-au canalizat toti nervii inspre Primaria Timisoara si inspre firmele Retim si SDM, care ar fi trebuit sa intervina prompt si cat mai repede pe strazile acoperite de nea. Abia la cateva zile bune de la primele caderi masive de zapada, municipalitatea a decis sa restrictioneze traficul pe cele mai importante strazi din oras pentru a ridica zapada de pe carosabil.
Cea mai grea iarna abatuta peste oras in ultimii ani a dat peste cap traficul si activitatile din Timisoara. Deszapezire de peste doua milioane de lei la Timisoara in anul 2012. Pe langa Retim si SDM, mai sunt platite si alte societati
Zapada care a cazut peste Timisoara a dat peste cap activitatea timisorenilor. Atat de tare incat cu totii au acuzat ca modul in care se face activitatea de deszapezire este unul haotic si deloc profesionist. Pentru timisorenii care circula zi de zi cu mijloacele de transport in comun, Timisoara a fost un oras ingropat de zapada in ultimele zile. Responsabilii din primarie au avut insa alta vedere din masinile curatate si dezghetate de soferi si de pe locurile de parcare deszapezite de cei de la Retim. Daca in centrul orasului situatia nu a fost atat de rea, in cartiere, timisorenii nu si-au putut scoate masinile din parcari si nici nu au putut circula cu ele pe strazi, care au fost acoperite de un strat mare de omat.
”Au fost caderi masive de zapada. Cei de la INMH au calculat ca a cazut in trei zile cat a nins in cinci ani precedenti la un loc. Aceasta cadere a mentinut fortele pe zona zero de interventie, adica penetratii in oras, arterele principale, transportul in comun. Usor, usor, s-a mers si pe zone excentrice, atingand si strazi secundare care chiar nu erau prinse in aceasta zona de interventie rapida”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Orza, responsabil cu activitatea de deszapezire in oras.
200 de strazi din Timisoara, lasate ingropate in zapada
Retim si Societatea de Drumuri Municipale sunt cele doua mari societati care au castigat licitatiile pentru activitatea de deszapezire in oras. Pe aproximativ 200 de strazi nu s-a intervenit deloc pentru degajarea zapezii de pe carosabil. Nu s-a putut! Asa se disculpa reprezentantii Primariei Timisoara. Potrivit acestora, pe un numar de 126 de strazi s-a intervenit pentru curatarea drumurilor, in principal, de catre societatile care au contracte cu Primaria Timisoara pentru deszapezire.
”Retim-ul actioneaza pe 65 de strazi in nordul orasului, iar cei de la Drumurile Municipale pe alte 61 de strazi in sudul orasului, in principal pe marile artere. Acestor firme li se adauga altele, cum ar fi Horticultura sau Spatiile Verzi, dar si alte firme mai mici cu care avem contracte de deszapezire in caz de forta majora, iar in acest an putem spune ca a fost vorba de forta majora”, a declarat Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei. Asadar, pe langa cele 2 milioane de lei care se duc catre Retim si SDM la finalul activitatii, Primaria mai plateste alte cateva mii de lei si altor societati – ADP, Drufec, Danyflor si altele, bani luati din bugetul local.
Cu toate ca a subliniat ca s-a intervenit pe mai multe strazi din oras pentru deszapezire, edilul-sef a recunoscut ca mai mult de 200 de strazi au fost lasate ingropate in zapada.
”Din circa 1.000 de strazi cate avem in Timisoara, avem o restanta de 200 in care a fost greu de patruns. Am facut apel la Politia Locala si la cea Rutiera, sa fie ingaduitori si sa inteleaga situatia ca asa zapada nu am avut de multa vreme”, s-a scuzat Gheorghe Ciuhandu.
Daca in alti ani Politia Rutiera amenda imediat societatile de deszapezire, anul acesta nu s-a dat nicio amenda, desi traficul a fost ingreunat in oras. Cu toate acestea, reprezentantii Primariei se tem ca odata cu topirea zapezilor s-ar putea confrunta cu o noua problema, cea a inundatiilor. Societatile Consiliului Local se pregatesc deja de ce e mai rau, cu saci de nisip si tot ceea ce este necesar pentru eventualele inundatii. Numai ca inundatiile nu vin chiar asa de repede, ne asigura cei de la Statia meteo, deoarece in zilele urmatoare va ninge si se va mai depune un strat de 10-15 centimetri de zapada.
Pana una alta, responsabilii din primarie s-au decis sa inchida partial, macar pe timp de noapte, cele mai importante artere din Timisoara, incercand sa scoata mormanele de zapada si sa le depoziteze pe trei platouri, la Padurea Verde, langa Stadionul Dan Paltinisanu si pe strada Ovidiu Balea.
”Noi nu am avut probleme cu transportul in comun, cu arterele principale si cu penetratiile in oras. Prioritatea este acum scoaterea zapezii din oras, pentru a preveni o eventuala topire masiva a acestor cantitati de zapada si care sa duca la supraincarcarea sistemelor de canalizare care apoi sa duca la inundatii ale subsolulilor, caselor din Timisoara”, a completat viceprimarul Adrian Orza.
Bani si pentru armata
La cateva zile de la caderile masive de zapada, responsabilii din primarie s-au gandit sa apeleze in cele din urma la armata. Aproximativ 60 de militari au primit 1.600 de lei din bugetul local pentru curatarea catorva strazi in doar cateva ore de munca. Edilii nu mai pot cere insa ajutorul acestora decat in situatii exceptionale. Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Timisoara, Flavius Boncea, anul acesta deszapezirea ne va costa cat doi ani la un loc, in conditiile in care in 2009 s-a platit 1 milion de lei, in 2010 tot 1 milion, iar in 2011 suma de 1,8 milioane de lei.
”Firmele care lucreaza sunt platite la prestare de servicii, nu le face nimeni treaba ca ei sa incaseze banii. si armata si detinutii vor fi platiti la randul lor. Acesta este sistemul pe care lucram noi la deszapezire. Bugetul de anul acesta pentru deszapezire este de 2 milioane de lei. Sper sa ne incadram. Fiecare interventie este controlata si validata de catre un inspector din Primarie, deci nu se platesc orbeste interventiile astea. Cei care sunt pe teren isi asuma prin semnatura validarea operatiunilor care au fost facute de societati. Toate societatile care au intervenit au in statutul lor de functionare prinsa activitatea de deszapezire. Sunt platite la interventie. Se calculeaza in numar de oameni, in ore de munca, in suprafete, in combustibil, utilaje, sunt niste norme care se aplica”, a mai spus Orza.
Penitenciarul Timisoara a “sponsorizat” Retim-ul cu peste 100.000 de lei
Conducerea Penitenciarului Timisoara a hotarat, inca din data de 3 februarie, cand au fost consemnate primele caderi masive de zapada si blocarea unor importante artere de circulatie, sa dea o mana de ajutor Retim-ului in actiunea de „eliberare” a orasului de pe Bega de sub stapanirea nametilor.
”Retim-ul ne-a solicitat ajutorul la inceputul lunii in curs si de atunci, zilnic, detasamente de 170-250 de detinuti sunt trimise in oras, insotite de oamenii regiei de salubritate, pentru a ajuta la deszapezirea arterelor de circulatie. Spre exemplu, azi avem in oras 170 de oameni, care lucreaza pe bulevardul Dambovita, Piata Badea Cartan, Catedrala din Mehala, Podul Decebal, Podul Michelangelo si sensul giratoriu de la Punctele Cardinale. De regula, se actioneaza in zonele aglomerate ale orasului, pentru curatarea cailor de acces foarte circulate sau in jurul institutiilor cu care colaboram, respectiv Palatul Dicasterial, Primaria sau Prefectura. Este o activitate de voluntariat, neremunerata, care va continua atata timp cat ni se va solicita ajutorul. Probabil ca vom fi in strada pana vor fi ridicate codurile”, ne-a declarat inspectorul Magdalena Radu, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Timisoara.
In conditiile in care, pentru o ora de munca, un detinut este platit, in mod normal, cu sume cuprinse intre 6,5 si 7,5 lei, rezulta ca, in cele doua saptamani de munca voluntara, Penitenciarul Timisoara a facut Retim-ului un cadou in valoare de peste 100.000 de lei.
Haosul din Timisoara a ingreunat munca Ambulantelor si i-a tinut pe elevi in frig
Strazile nedeszapezite din Timisoara i-au incurcat foarte tare pe cei de la Serviciul de Ambulanta, care au fost chemati sa intervina in tot mai multe incidente.
”S-a circulat mult mai incet, toti timpii de misiune au fost prelungiti. Nu am avut decat punctual mici incidente. S-au petrecut zilnic, pe alei, aici in Timisoara, unde au ramas masini blocate”, ne-a spus Iancu Leonida, seful Serviciului de Ambulanta Timis.
Zapada le-a dat batai de cap si celor de la Inspectoratul scolar. Elevii timisoreni au mers la scoala in aceste zile, in ciuda frigului de afara si a drumurilor inzapezite. Colegiul Tehnic de Vest, Colegiul National „C.D. Loga“, precum si ciclul de gimnaziu al Liceului Teoretic „N. Lenau“ au fost afectate de temperaturile scazute. Centrala defectata si tevi inghetate au fost cauzele pentru care aproape 2.000 de elevi au stat acasa cel putin o zi, ne spune Marin Popescu, inspector scolar general in Timis. In judet, situatia a fost mult mai grava. Acolo, peste 10.000 de elevi au fost afectati de frig si drumuri inzapezite.
Cat despre trotuarele acoperite de zapada, politistii locali nu au prea dat amenzi pentru obligatia timisorenilor de a indeparta neaua. ”Datorita cantitatii mari de zapada si datorita faptului ca a nins incontinuu s-a hotarat sa se aplice cu precadere somatii, nu amenzi. Din 3 si pana in 14 februarie am dat aproximativ 600 de somatii, cele mai multe la agenti economici si la asociatiile de locatari. Doar 4 sanctiuni am dat, in valoare de 3.000 de lei”, ne-a declarat Georgina Velicu, purtator de cuvant Politia Locala Timisoara. Timisul a intrat din nou in cod galben de ninsori si viscol, iar autoritatile se pregatesc pentru ce e mai rau: inundatii.
Roxana Deaconescu, Gheroghe Ilas, Liliana Iedu