TIMISOARA. Sute de copii au vizitat sediul Inspectoratului Politiei Timis, de Ziua Portilor Deschise, iar oamenii legii le-au prezentat cateva dintre cele mai interesante lucruri pe care le fac zi de zi, la munca.
Toti cei care au trecut pragul IPJ Timis, de pe bulevardul Take Ionescu, au putut urmari un program special, in care politistii si-au prezentat elementele de tehnica din dotare: arme, masini, autoutilitare, scutere, motociclete, dar au facut si demonstratii de dresaj canin, spre incantarea copiilor.
„Au fost expuse autospecialele din dotarea Serviciului Rutier, Serviciului de Ordine Publica, Serviciului Criminalistic, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului de Actiuni Speciale si Centrului de Retinere si Arestare Preventiva.
Alaturi de vizitatori au fost si politistii Biroului de Analiza si Prevenirea Criminalitatii si cei ai Biroului Siguranta Scolara, care le-au oferit materiale informativ-preventive si sfaturi utile astfel incat sa nu devina victime ale unor fapte de natura penala„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Cei peste 700 de copii care au participat la evenimentele organizate la Inspectoratul de Politie Timis au primit si cate o legitimatie de politist rutier pentru o zi.