TIMISOARA. Directorul Penitenciarului din Timisoara, Ioan Bala a vorbit intr-un interviu acordat opiniatimisoarei.ro despre viata de dincolo de gratii, despre problemele cu care se confrunta, dar si despre viata artistica a detinutilor.
Obervam ca Penitenciarul Timisoara participa tot mai des la evenimente din viata culturala. Despre ce este vorba?
La initiativa unei colege de la Serviciul de Reintegrare, a avut loc o expozitie care viza mai multe obiective tinta. Ma refer la identificarea persoanelor private de libertate care au anumite talente. De aceasta data, artistice. Cei care stiu sa picteze, sa faca gravura, sculptura si asa mai departe. La sugestia colaboratoarei mele am trimis invitatii si altor penitenciare din Romania si din alte tari. Ne-au raspuns din Ungaria si din insula Creta, avand circa 90 de lucrari care au participat la o expozitie la Muzeul de Arta din Timisoara. A fost un prim pas de valorizare a talentului si rafinamentului pe care unii dintre cei privati de libertate, de unde or fi ei, au reusit deja sa il dobandeasca. Etapa urmatoare este, impreuna cu Facultatea de Arta, Spitalul de Copii ”Louis Turcanu”, care este beneficiar final, si Filarmonica Banatul. Dupa expozitie a urmat o licitatie cu vanzare si un spectacol, iar banii adunati atat din spectacol, cat si din valorizarea acestor lucrari au fost oferiti Spitalului de Copii ”Louis Turcanu” din Timisoara, pentru numeroase nevoi pe care spitalul le are.
Artistii au invatat in Penitenciar sa deseneze, sa graveze?
Unii da, altii aveau astfel de preocupari. Marea majoritate isi descopera aceasta vocatie cu ajutorul colegilor mei, cu ajutorul numerosilor parteneri din comunitate cu care avem programe de diverse facturi sau chiar prin intermediul unor activitati interne, in concurs cu alti colegi de-ai lor.
Cei din strainatate cum au participat la aceasta expozitie?
Nu au venit personal, au participat doar lucrarile lor, pentru ca nu ne-am dorit sa cheltuim bani pentru transport, cazare, mentenanta celor aflati pe o perioada de timp. Scopul a fost, asa cum am zis, pur umanitar si tot ce am reusit sa adunam, preferam sa ii viram Spitalului de Copii nu sa ii cheltuim pentru eticheta. Au fost lucrari atat din Creta si Ungaria, cat si din mai multe penitenciare din Romania.
Sunt persoane private de libertate in Penitenciarul Timisoara care au participat si la emisiunea-concurs Romanii au talent…
Da, pentru ca asa cum punctam si adineauri, talente au numeroase si ma refer exclusiv la cele licite. Colegii de la serviciul de reintegrare incearca sa ofere diverse programe pentru a-i atrage, pentru a le distrage atentia, mai degraba, de la alte preocupari mai putin constructive si de ce nu, pentru a le creste stima de sine. Pentru ca in momentul in care realizezi ca ai potential, dar nu ai avut curaj, nu ai avut oportumitatea necesara, nu ai avut suficienta incredere in tine, nu a avut nimeni grija sa iti ofere o mana de ajutor intr-un astfel de moment sau intr-o astfel de aplecare artistica , grija lor este de a le oferi cat mai multe provocari la care unii sau altii dintre ei raspund.
S-a organizat un concurs intern, apoi cei mai buni s-au prezentat la concurs?
Sigur, preselectia s-a facut aici. Cea locala la Casa de Cultura a Studentilor, apoi cei mai buni au fost transferati la Craiova unde are loc selectia publica.
Au trecut mai departe de preselectii?
Da, doi dintre ei au fost alesi de catre juriu. E o trupa de hip-hop compusa din doua persoane si un alt personaj care a reusit sa ii cucereasca de-o potriva pe membrii juriului si pe cei din sala cu desenarea unor stari de spirit ale surorii lui, in diverse etape la aflarea vestii ca a savarsit o infractiune, momentul arestarii, al condamnarii si executarii pedepsei si cum va aata la iesire. Daca vor trece mai departe, sigur, sunt penitenciare in aproape toate judetele tarii, pot fi transferati acolo pentru o perioada de o zi – doua cat tin aceste activitati, dupa care revin inapoi.
Interesant este sa isi termine de executat pedeapsa in penitenciar si sa participe mai departe la concursul de talente
Nu ar fi pentru prima data. Avem persoane care si-au descoperit talentul in desen, in pictura, in detentie, care ulterior au urmat facultatea de profil si profeseaza. Sunt altii care au reusit in timpul detentiei, prin sprijinul nostru, sa participe la diverse expozitii personale sau de grup, iar acum lucreaza, imi amintesc de unul dintre ei, cu o echipa adiacenta, in Spania, editand un ziar pentru romanii din diaspora. Mai este un altul care a fost reporter local, a terminat anul trecut sectia Regie de la Academia de Teatru si Film.
Au fost oameni care au avut de invatat ceva in penitenciar si apoi au venit sa va multumeasca?
Da, si nu doar mie. Acest lucru se intampla si in relatia cu alti colegi. Aspect pe care il valorifici si ei nu mai au niciun fel de dependenta. Opiniile lor sunt atunci mai apropiate de realitate, cat cele emise pe timpul detentiei. Cred ca unul dintre avantajele acestei profesii este faptul ca zi de zi, foarte multe persoane fie aflate in detentie, fie apartinator, fie te miri cine apeleaza pentru rezolvarea unor probleme, uneori foarte complicate, ca reusim, ca vrem in primul rand, le ajutam si satisfactia acestui tip de sprijin este unul dintre elementele care ne ajuta sa trecem peste partile negative ale profesiei si sa mergem mai departe. Nu sunt putine situatiile in care, daca nu le-am primit in forma scrisa multumirile, in schimb, am intalnit in decursul anilor fosti detinuti in diverse ipostaze publice unde am avut beneficii prin recunostinta pe care si-au manifestat-o, prin diverse tipuri de sprijin pe care s-au oferit sa le acorde fie personalului, fie detinutilor in calitatile pe care acestia le aveau ulterior.
Exista, totusi, si o parte mai putin placuta a meseriei. V-ati confruntat si cu incidente de-a lungul timpului…
Ar fi culmea ca intr-o inchisoare sa nu fie incidente. Sunt peste tot: sunt in spitale, sunt in scoli, sunt in comunitati.
Recent un detinut a fugit de pe un santier din Timisoara, dar a fost prins la doar cateva minute
Detinutul era in regim semi-deschis. Stiti ca la Timisoara cele doua categorii de regimuri pentru executarea pedepsei sunt semi-deschis si deschis. Ce inseamna regimul semi-deschis in care se afla persoana respectiva? Inseamna un numar: 2-3-15 oameni cu un angajat neinarmat, care are mai mult rol de supravehgere decat de forta de descurajare, pentru a desfasura activitati lucrative cu plata sau in regim de voluntariat, in diverse locatii din comunitate. Incidentul respectiv a fost la Universitatea Politehnica unde detinutii desfasurau activitati lucrative cu plata. Avem contracte de acest gen de ani de zile. Un singur om pe 4-5 etaje era imposibil sa asigure acest lucru. De altfel masurile de siguranta sunt bazate mai degraba pe cunoasterea si selectia lor, decat de masurile de interventie pe care le putem lua. Sigur, in aceasta situatie nu au fost cunoscute sau luate in consideratie modificarile de conduita generate de niste probleme de familie care au survenit cu foarte putin timp inainte. El a fost, de altfel, arestat la cateva zeci de minute.
Care a fost cel mai grav incident de la Penitenciarul Timisoara cu care v-ati confruntat?
Cred ca cel mai greu de gestionat sunt revoltele. Acestea vin si ca urmare a unor stari de lucruri inadecvate din fiecare penitenciar in parte, dar si din sistemul penitenciar, precum si a unor decizii administrative sau chiar politice favorabile sau nefavorabile, cel mai adesea nefavorabile pentru ca mai multe astfel de actiuni au avut loc atunci cand s-au majorat fractiile obligatorii de executat, s-au majorat pedepsele. Erau reactii de asteptat. Viteza de propagare a unor stari conflictuale dintr-un penitenciar, deseori prin intermediul mass-media si al comunicatiilor extrem de moderne care uneori in mod ilicit le mai gasim prin penitenciar. Ma refer la telefoanele mobile pentru ca cele fixe exista si sunt legale. Pentru ca reactia de turma este greu de controlat, masurile pe care trebuie sa le iei inseamna intronarea unui climat de fermitate, de normalitate protectia unor persoane private de libertate si chiar a unor angajati. Acest lucru complica si genereaza o stare de spirit destul de tensionata in care trebuie sa iei decizii.
Ce inseamna pentru Penitenciarul Timisoara si nu ma refer neaparat la partea financiara, aceste lucrari din oras la care muncesc detinutii?
Inseamna extraordinar de mult. Din punct de vedere al starii de spirit, terapia ocupationala genereaza o stare de sanatate mai buna, o oportunitate de declasificare in regimuri mai permisive. Munca genereaza si oportunitati de scadere a pedepsei. Lunar, functie de numarul de zile lucrate si procentul de indeplinire a normei le consideram executate sumplimentar 5-7 zile, cam aste e media, suplimentar fata de cele calendaristic epuizate. Inseamna mult si pentru noi pentru ca inseamna cheltuiala mai putina. Sunt oportunitati de acordare a unor facilitati. Invoirea de exemplu este generata de o conduita buna, participarea la activitati de reintegrare, de activitati lucrative. Sunt criterii de evaluare si munca estre unul important. In acelasi timp inseamna obisnuinta unora dintre ei sa desfasoare activitati lucrative constante. Multi nu au lucrat in viata lor, nu au fost obisnuiti sa isi castige subzistenta facand ceva util. Nu in ultimul rand inseamna o relatie foarte buna cu comunitatea, inseamna o sursa de venit pentru ca in Legea de organizare si functionare scrie urmatorul lucru: sistemul penitenciar se finanteaza din venituri proprii si, in plan secundar, de la bugetul de stat. Deci cu cat reusim sa castigam mai mult, descarcam de fapt o parte din efortul de la bugetul public.
Este mai ieftina mana de lucru in penitenciar?
De regula da, in raport cu alta forta de munca. Asta inseamna forta de munca ordonata, disciplinata, eficienta si mai ieftina.