Opinia Timisoarei

Interviu cu Marian Iancu: ‘Pentru ce s-a intamplat in iarna la ACS Poli nu exista nicio scuza, a fost o catastrofa’

Marian Iancu a vorbit despre situatia in care se afla in prezent prim-divizionara timisoreana si le-a transmis un mesaj celor implicati in proiectul ACS Poli.

 

Marian Iancu

-Domnule Iancu, ce credeti, va putea ACS Poli sa se salveze de la retrogradare?


-Nu conteaza daca se salveaza sau nu, postura in care este clubul acum este o etapa. Au avut un contact cu fotbalul de cel mai inalt nivel din tara noastra si e un moment de evaluare. Ca va fi Liga a II-a sau Liga I pe mai departe, totul e sa nu se piarda entuziasmul celor ce investesc, sa continue si cand le e greu, sa acumuleze experienta.Am spus dintodeauna ca Banatul nu are profesionisti in administratie la fotbal, asta pentru ca Banatul a lipsit foarte -foarte mult din elita fotbalului romanesc, ani intregi, campionate intregi, nu a existat. Atunci cand am venit noi, s-a vazut ca se poate, dar cu alt tip de administratie, cu alta mentalitate. Ei, acum s-au hotarat, investeasc in fotbal autoritatile locale, dar trebuie sa aiba rabdare, sa se acumuleze experienta, atat in ceea ce inseamna administratie, cat si mai departe in ceea ce inseamna partea sportiva, antrenorat…Trebuie sa acumuleze valoare in jurul a ceea ce inseamna ACS Poli din jucatorii pe care pot sa-i creasca in Banat si prin selectie nationala, daca se impune si daca e nevoie, dar asta este cumva facultativ. Exista calitate in fotbalul banatean. Dar sfatul meu este sa nu isi piarda entuziasmul cei care sustin fotbalul acolo, sa inghita in sec, sa-si faca culpa lor, sa caute sa detecteze greselile, sa le elimine si usor-usor sa revina in elita fotbalului romanesc, aplecandu-se un pic si pe partea investitionala, pentru ca un buget de 3-4 milioane, vedeti ca se merge spre retrogradare. Pe mine ma acuzau in urma cu cativa ani ca imi dadeau autoritatile prea mult, 2 milioane conditionate de performanta. Atunci stateam mereu in varful clasamentelor, dar aveam bugete totale care depaseau intodeauna 11-12 milioane de euro, incluzand aici si jucatorii pe care ii achizitionam. In fine, era un alt mod de abordare. Insa sfatul meu acum este ca cei implicati la ACS Poli sa continue, sa stranga din dinti, sa accepte toate ocarile, sa accepte si povara unei nereusite, daca va fi cazul si sa stranga randurile pentru a merge mai departe.

‘Din ce nu e, nu poti sa scoti mai mult’

-Credeti ca varianta actuala cu Alexa si Timofte poate fi una de succes pe viitor?

-Am avut curajul sa-i transmit prin intermediul vostru lui Dan, inainte sa vina la Timisoara, pozitia mea, o pozitie foarte rece, dar reala, asezata intr-o realitate crunta, din nefericire, am avut dreptate. Acum imi doresc sa aibe taria de caracter sa mearga mai departe, sa nu faca un pas inapoi, indiferent ce va fi. Pe Tim il cunosc ca om, dar nu il cunosc ca manager, de prea putin timp este la echipa ca sa imi dau seama ce fel de management ar putea impune ca sa nu ne mai lovim de situatia asta, dar ii urez succes, cred ca depinde de el si de modul cum va reusi sa faca clubul sa treaca prin momentul asta nefericit, daca va fi sa retrogradeze… 

Putea face Alexa mai mult decat a facut de cand a venit?
-Echipa joaca la maxim, sunt undeva fara rezerva neexploatata de valoare si eficienta individuala si totala, nu avea cum sa scoata Dan mai mult. Din ce nu e, nu ai cum sa scoti mai mult. Doar prin organizare, dar iata ca nu s-a putut pentru ca lotul nu da satisfactie si nu este arhitectura lotului in asa masura dimensionata ca sa mai contezi si prin gol, se aduna prea putine puncte doar neluand gol. Trebuie sa te duci si sa dai gol ca sa poti sa aduci si puncte mai multe, simplu fapt ca nu pierzi foarte multe jocuri nu iti poate da satisfactie.

-V-ati asteptat la toate aceste rezultate surpriza care se intampla pe acest final de sezon?
-Neprofesionistii si neadaptatii campionatului romanesc nu ar fi estimat ceea ce se intampla. Lucrurile erau clare, se stiu, se intampla de ani si ani de zile si in mod obligatoriu o simulare trebuia facuta de club, trebuia sa isi ia masuri din timp. Daca s-a gresit in vara anului trecut, pentru ceea ce s-a intamplat in iarna nu exista niciun fel de scuza, a fost o catastrofa, iar pentru asta trebuie sa stanga din dinti, sa ia act de greseli, sa ia masuri in consecinta celor intamplate si vor, nu vor, trebuie sa mearga mai departe.

‘AJF Timis ar trebui dezafiliata’

-Sunteti decis si dumneavoastra sa mergeti mai departe cu demersul facut impotriva validarii noii conduceri a FRF?
-Atata timp cat nu ne vor fi respectate drepturile si ma refer la faptul ca exista o ASU Politehnica Timisoara care joaca in culorile alb-violet si poarta un nume care induce foarte usor dreptul Politehnicii Timisoara infiintata in 1921 ca fiind dreptul ei, atata timp cat noi nu vom fi considerati membri plini, asa cum suntem si cum avem dreptul sa fim si sa nu mai patim ce am patit pana acum, atata timp cat nu vom fi convocati la Adunari, cu drept de vot ca sa ne sustinem pozitia, atata timp cat nu ni se raspunde de ce echipele noastre de seniori au fost scoase ilegal din competitie in conditiile in care eram in plin proces de reorganizare si nu aveau dreptul nici legal, nici regulamentar, nici statutar sa ne scoata, atata timp cat nu ni se dau raspunsuri oficiale la toate lucrurile astea, nu avem nici un motiv sa nu credem ca actuala Federatie este la fel de ostila ca cea care a fost. E dreptul si obligatia celor noi veniti sa indepte lucrurile, iar atunci si noi vom considera ca simplul sau gravul fapt ca nu am fost convocati statutar la Adunarea Generala din 5 martie nu se mai sustine, pentru ca interesele noastre au fost respectate. Dar, in caz contrar, vom merge pana la capat.
-Semnalele care ar fi, ma gandesc ca ati mai discutat cu domnul Chivorchian, cu domnul Burleanu, nu au de gand sa faca nimic referitor la solicitarile pe care le aveti?
-Chivorchian nu este element de decizie, el este de executie, secretarul-general este un om care executa, nu decide. Trebuie ca Comitetul Executiv, presedintele si Adunarea Generala sa ia o masura impotriva AJF Timis, chiar de excludere, trebuie din punctul nostru de vedere dezafiliata AJF Timis. Competitia din Timis trebuie sa se reoganizeze intr-o alta asociatie, alta decat cea condusa de Lata. Nu exista possibilitatea sa incalce atat de grav statutele FRF, FIFA si UEFA cum a facut AJF Timis in cunostinta de cauza, scris sidocumentat! Prin raspunsurile date si modul cum s-a aparat, AJF atrage si culpa Federatiei care poate sa fie o culpa grava prin faptul ca FIFA poate sa ia o masura de excludere a FRF pentru incalcarea unor hotarari de la Lausanne. Or, Federatia nu poate sa accepte aceste lucruri la infinit.
Eu am explicat ca nu am nici un motiv, ba din contra, am legea care ma obliga sa apar interesele Politehnicii Timisoara, indiferent impotriva cui, a tuturor celor care ne agreseaza interesele. Si eu cred ca se vor lua cat de curand niste masuri din partea FRF. Parerea mea e ca ei nu isi vor permite sa merga mai departe.

‘Nu exista ca-i fac jocurile lui Mircea Sandu!’

-Sunteti convins ca veti avea castig de cauza in acest demers impotriva validarii conducerii FRF, daca veti merge mai departe?
-In mod statutar, noi nu am fost convocati, acea Adunare Generala este nula. Pentru ca, desi noi am facut cunoscut prin notificari, prin executor judecatoresc, in termenele stabilite de statutul FRF…prin patru notificari consecutive, printr-un dosar de executare pentru obligarea de a fi convocati, acest lucru nu s-a intamplat. Poate vor incerca sa se apere, dar nu au cum, e nula de drept Adunarea, daca noi continuam in directia asta.
– Ar fi bine daca nu s-ar valida actuala conducere a FRF?
-Sincer, nici noua nu ne convine. Oricum, ca s-ar putea intoarce Mircea Sandu nu mi-e teama. E istorie Mircea Sandu. Asa ca discutiile astea, ca-i fac jocurile lui Mircea Sandu, nu exista! Probabil ca daca ar fi cazul, vor fi noi alegeri, vor veni altii, sau vor castiga tot acestia, dar Mircea Sandu nu va mai fi niciodata pentru ca-i vom atrage raspunderea penala mai departe, in sensul in care noi consideram ca si-a cumparat voturile pentru toate foloasele pe care le-a primit in Adunarea Generala ca presedinte de onoare, vorbesc de renta viagera si celelalte. Si le-a cumparat prin modul cum a platit si mesele dinaintea Adunarii Generale, cazari si toate deconturile pe care le-a facut el, personal ca si ordonator de credit al Federatiei, in interesul lui personal… Mai departe, va trebui atrasa atentia Comitetului Executiv care ne-a exclus si nu ne-a convocat, neavand nici o baza legala. Comitetul Executiv prin Mircea Sandu trebuie sa raspunda ca ne-a scos cu echipele de seniori in plina reorganizare fara citarea administratorului judiciar, si aici a adus o grava atingere debitoarei cea care trebuie sa plateasca masa credala, prin faptul ca am fost pusi in imposibilitate sa executam obiectul de activitate, sa jucam, am pierdut 300 de jucatori, din care doar la jumatate am reusit sa ne asiguram 50% din drepturile de co-proprietate. Lucrurile astea sunt foarte grave! Si nu sunt numai acestea! Vreau sa vedem cum s-au facut licentierile, cand noi am fost scosi, daca s-au respectat regulile pentru toti, sunt foarte multe lucruri pe care noi le solicitam. Si toate coroborate, ne vor da raspunsul, daca mergem mai departe sau nu importriva Federatiei. Daca s-a schimbat, intr-adevar si noua Federatie este una corecta care aplica in mod egal pentru toata lumea statutele si regulametele sau nu.

-Ati depus la comisiile FRF si acea reclamatie impotriva ASU, cu care ati fost si la TAS?
-Trebuie modificata putin, pentru ca modul cum prezinti actiunea la TAS este altfel fata de cum o prezinti la FRF. Preconizam ca inainte de sfarsitul acestei luni o sa avem depusa actiunea si o sa o facem publica. E aceeasi actiune, numai ca se prezinta in mod diferit fata de modul cum esti obligat sa mergi la Lausanne, e un alt tipic. Am stabilit cu avocatii ca in ultima saptamana a lunii sa o avem gata.

‘ACS Poli va trebui sa-si schimbe numele, daca nu are palmaresul’

-Care este situatia legata de cedarea palmaresului catre ACS Poli?
-ACS Poli trebuie sa hotarasca ce face, preia sau nu preia palmaresul, pentru ca ea nu va mai putea juca din vara cu numele de Poli, pentru ca este momentul ca si noi sa luam o hotarare. Fie ne reoganizam si continuam noi din Liga a II-a si atunci dispare ACS-ul, sau merge ACS-ul mai departe. Ei trebuie sa decida ce fac pentru ca noi trebuie sa luam o hotarare in masa credala a Politehnicii Timisoara. Nu se mai poate, doi ani de zile au primit gratis dreptul de a folosi numele si culorile, acum trebuie sa ia o decizie, sa se aseze la masa cu administratorul judiciar si sa stabileasca ce au de facut.

-Cu domnul Robu ati mai vorbit, dansii spuneau ca nu sunt dispusi sa dea bani pentru palmares…
-Evit, nu are rost sa-l deranjez, dansul are si alte probleme acum. Nu ca m-ar deranja sa-l sun, nu mi-ar cadea rangul sa-l caut daca ar fi, dar am considerat ca nu am ce cauta intr-o asemenea negociere. Cel care este responsabil este administratorul judiciar, asa stabileste legea. Si-atunci eu am facut un pas inapoi, nu vreau sa fiu parte in discutia asta, nici pro, nici contra. Ce vor hotari administratorul judiciar, judecatorul sindic si masa credala, ma voi supune, adica nu voi avea un act de vointa aici. Sunt de acord cu transferul, mai departe asa cum a cerut Consiliul Judetean se face o evaluare… prima a fost facuta, nici nu stiu cat e, probabil sumele sunt fantasmagorice… dar nu conteaza asta, conteaza daca exista vointa, cine vrea sa ia palmaresul si care e interesul. Daca nu exista, atunci ramane la Poli Timisoara SA, ne reoganizam si mergem noi mai departe.
-Si practic, ACS Poli nu va mai putea folosi numele de ‘Poli’…
-Oricum din vara asta nu mai are nimeni cumsa-l foloseasaca. Nu mai exista o alta Politehnica Timisoara incepand cu vara asta. ASU Politehnica deja il foloseste abuziv, va trebui sa raspunda AJF Timis, Federatia si ASU pentru cei doi ani in care l-au folosit in mod abuziv… iar ACS Poli din vara va trebui sa-si schimbe numele si culorile, pentru ca nici alb-negru nu poate sa foloseasca alaturi de prescurtarea ‘Poli” si cu nimic din ceea ce ar putea crea o confuzie cu ce inseamna Politehnica Timisoara, urmand ca noi sa hotaram daca ne reorganizam sau vedem ce facem.
-Nu va fi o problema daca va fi sa fie aceasta schimbare de nume pentru cei de la ACS poli , avand in vedere ca ei au obtinut licenta pe numele acesta?
-Nu vreau sa comentez, pentru ca eu stiu mai multe. Las lucrurile sa se desfasoare conform regulamentelor si vom vedea ulterior ce se va intampla. Eu nu vreau nimic legat de ACS, imi doresc ca ACS sa fie echipa fanion, ii sfatuiesc sa merga mai departe oricum ar fi ca-i Liga I sau Liga a II-a, sa-si alature pamaresul si aceasta sa fie echipa de referinta a orasului si a judetului. Daca nu se va putea, inseamna ca nu exista vointa, putere si stiinta pentru a fi mai departe si atunci va trebui sa luam noi haturile si vom vedea ce vom face.

‘Daca ne reorganizam si ma implic, intr-un an aduc echipa in Liga I’

-Acordul pe care cei de la ACS Poli il au de la clubul dumneavoastra pentru folosirea numelui si culorilor cand expira?
-Cand se termina campionatul, asa este documentul. In fiecare din cei doi ani au avut acest document din partea noastra.
-Pentru anul viitor nu vi l-au mai solicitat?
-Nu l-au solicitat deocamdata dar si daca l-ar solicita, hotararea este clara, nu mai putem sa-l dam, vine termenul cat de curand in care sa fie o masa credala definitiva si trebuie sa ne asezam cu totii, va fi Adunarea Generala a creditorilor in care vom stabili ce facem. Or, in conditiile in care exista palmaresul si nu il preia in administrare altcineva, noi ne vom reorganiza printr-o echipa in Liga a II-a, avem dreptul sa ne inscriem in esalonul secund si cu daune, pe care FRF ni le datoreaza pentru ca ne-au exclus echipa de seniori si trebuie sa avem drept de a veni in Liga I dupa primul an. Si fiti siguri ca exista solutia financiara si daca eu ma implic, ii aduc dupa primul an in Liga I! Deci, daca ACS Poli nu va continua cu administrarea in totalitate si definitiva a palmaresului, vom veni si intr-un an de zile vom reveni in Liga I si n-o sa va facem de ras, pentru ca eu nu sunt construit pentru a baltaci. Nu fac compromisuri, dar asta nu inseamna ca nu ma bat pana la ultima picatura de putinta, in asa fel incat sa nu ma fac niciodata de ras. Si am facut dovada ca am putut…

-Daca va lua totusi ACS palmaresul, va retrageti din fotbal?
– Nu stiu sa spun acum, dar oricum nu am mai juca la Timisoara, asta e clar. Nu am deranja , pentru ca e dreptul ACS-ului sa fie echipa fanion. Daca ne-am reoganiza, ar fi sub o alta denumire, sub o alta forma in alta parte a tarii. Depinde ce decide masa credala, dar in nici un caz nu ar fi la Timisoara. Atunci ACS-ul va fi echipa care va merge mai departe acolo.
-Nu ar exista posibilitatea sa va implicati sub o forma sau alta la ACS?
-Nu, nu cred ca sunt compatibil cu ce se doreste. Si in plus, eu am fost tradat la Timisoara si mi-am pierdut increderea, Mircea Sandu s-a inteles cu oficialitatile de atunci ca sa distruga clubul, iar cei de acolo au fost impreuna cu Mircea Sandu si la intelegere, Orza, Ostaficiuc si l-au atras si pe Ciuhandu, au fost oamenii care au facut front comun pentru distrugerea clubului, intelegere in fapt, nu filozofez cand spun asta. Lucru acesta m-a deranjat si mi-e foarte greu sa trec peste. Iar actualul ACS are alaturi Consiliul Judetean si Consiliul Local, doua entitati puternice care, din punctul meu de vedere, trebuie oricum sa mearga mai departe, nu e doar o optiune. Bun, cu actionari particulari, fara ei, autoritatile trebuie sa duca mai departe acest club. Doar ca administrarea in fotbal este ceva special si cu 2-3 milioane nu poti avea pretentii. Trebuie calitate, trebuie bani si atunci apar si rezultatele.

Pantilimon va fi intre primii patru-cinci portari ai lumii’
-Ce spuneti despre reusita lui Costel Pantilimon, primul roman campion in Anglia?
-Ma bucur pentru el si am si un motiv intemeiat, deoarece atunci cand era sa plece de la Timisoara, era un concurs de oferte intre Manchester City si Udinesse, ambele oferte erau sustinute chiar de patroni, am vorbit personal cu ambele parti si, desi Fane a optat pentru Udine si chiar avea argumente in acel moment de partea lui si chiar daca oferta de la Udine era un pic mai buna decat cea de la City, nu am fost de acord si, poate un pic impotriva vointei lui in acel moment, a considerat ca argumentele mele sunt mai serioase si a mers la City. Acum, iata ca avem primul roman campion in Anglia, avem un portar de mare viitor. Chiar daca a ajunge sa joci titular este foarte-foarte greu la o echipa atat de bogata, asta nu inseamna ca nu trebuie sa te bati, sa ai rabadre si sa continui sa ai incredere in capacitatea ta, ca mai devreme sau mai tarziu vei fi unul dintre cei mai importanti portari ai lumii. Si eu cred in Pantilimon ca va fi in primii patru-cinci portari ai lumii. Stie mai bine ce are de facut, din momentul asta cred ca are toate informatiile necesare sa aleaga in cunostinta de cauza, de la City nu mai ai ce sfat sa-i dai, cum va fi, sa aleaga bine, am incredere in ceea ce va insemna viitorul lui.

-Au fost mai multi jucatori care promiteau la Timisoara, mai vedeti vreunul din acei jucatori sa aiba un asemenea parcurs?
– Din nefericire, nu mai suntem noi cei care organizam, eu si cu colegii mei care am lucrat la club si am contruit un club atat de puternic. Nici nu vreau sa mai dau numele jucatorilor pe care ii aveam la echipa a doua, ma refer la jucatorii tineri care acum sunt pe la echipele nationale si in strainatate, cum e Torje si mai sunt si altii. Aveam multe grupe de juniori, pe toate palierele, campioane, vicecampioane, oricum, se bateau intodeauna pentru castigarea campionatelor nationale…dadeam jucatori la loturile nationale de juniori, administram altfel viitorul copiilor si tinerilor de la Timisoara. Nu mai suntem noi acum acolo sa spunem ce ar putea sa vina, dar eu cred in continuare ca Timisoara, ca Banatul da calitate fotbalului, jucatori tehnici si puternici, ceea ce se cauta in fotbalul actual si, in functie si de ce ne va rezerva viitorul legat de fotbalul banatean, sper ca vom mai avea jucatori de un asemenea nivel.

 

Exit mobile version