TIMISOARA. Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica a fost convocata joi pentru a discuta HCL din 2021 care permite deplasarea pe vehicule cu 2 roti in zonele pietonale din Timisoara, anunta subprefectul de Timis Ovidiu Draganescu.
La sedinta au participat si viceprimarul Ruben Latcau, respectiv seful Serviciului Rutier Adrian Dragostin.
Subprefectul Ovidiu Draganescu precizeaza ca au fost identificate mai multe probleme, intre care faptul ca ultima Hotarare de Consiliu Local ce permite accesul biciclistilor in zonele pietonale contravine legislatiei nationale si, pentru ca nu a fost atacata de fostul prefect USR, dar si pentru a veni in sprijinul celor care se deplaseaza pe doua roti, se impune modificarea legii.
„Sunt mai multe probleme:
1. In martie 2021 C.L. Timisoara a modificat o HCL din 2013 (a fostei administratii) care permitea doar accesul pietonilor in zonele pietonale, in conformitate cu OUG 394/2002.
2. Asadar, noua HCL, actuala, incalca legislatia in vigoare care nu permite accesul in zonele pietonale a biciclistilor (cu o exceptie), dar hotarârea nu a fost atacata in contencios administrativ de Institutia prefectului sau de orice alta persoana interesata. Deci, ea este valabila si aplicabila.
3. Exceptia de care vorbeam: legislatia prevede ca in zonele pietonale au acces pe doua roti curierii care livreaza „din poarta in poarta”. Acesta a fost unul din motivele pentru care C.L. Timisoara a decis ca si ceilalti biciclisti, „ne-curieri”, sa poata avea acces in zonele pietonale.
4. Viteza maxima admisa in zonele pietonale (prevazuta doar pentru curieri) este de 5 km/h ceea ce nu se respecta, dar nu au existat vreodata radare pentru biciclisti.
5. In zonele pietonale, doar partial sunt marcate pistele care sa indice traseul vehiculelor pe doua roti – ex str. Marasesti.
In conditiile date, ATOP Timis propune:
1. Extinderea marcarii zonelor de acces-piste de biciclete si in zonele pietonale, gen str. Marasesti, pentru a separa pietonii de biciclisti.
2. Modificarea legislatiei care permite accesul cu vehicule in zone pietonale a curierilor care livreaza din poarta in poarta, ei urmând sa se deplaseze in aceste zone doar ca pietoni.
In acest scop va fi sesizat Parlamentul pentru amendarea legii„, a transmis subprefectul de Timis, Ovidiu Draganescu.
Va reamintim, in urma cu o saptamana, o fetita de 2 ani a ajuns la spital, dupa ce a fost izbita in plin de un curier pe bicicleta, pe o strada pietonala din centrul Timisoarei.
Va avertizam ca imaginile va pot afecta emotional!
Din fericire, micuta se simte bine, iar medicii, dupa o serie de investigatii si ore de monitorizare, au decis sa o externeze.
Biciclistul, in varsta de 26, este cercetat pentru vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei.