Opinia Timisoarei

Invatatoare prinsa la copiat la examenul de definitivat la Timisoara! A fost data afara din sala!

TIMISOARA. Pretind copiilor corectitudine, dar ei sunt primii care fura! Examenul de definitivat al profesorilor, la proba scrisa, scoate la iveala noi fraude.

Unul dintre dascalii care au sustinut dimineata examenul de definitivat, o invatatoare,  a fost prinsa in timp ce copia dupa niste foi, pe care era inscris si baremul.

Aceasta a fost data afara din examen.

La iesirea din salile de examen, din cadrul centrului de examinare organizat la Colegiul National  C.D. Loga, majoritatea profesorilor au sustinut ca subiectele au fost „accesibile, dar mai dificile decat anul trecut”.

Multi dintre ei au socotit ca orele alocate testului de verificare au fost prea multe. Dascalii au fost chemati in sali de la ora 8.00, iar subiectele au fost date abia la ora 10.00, iar din acel moment au avut la dispozitie alte 4 ore pentru rezolvarea lor.

Cativa dintre profesorii care au sustinut definitivatul s-au plans ca nota de trecere anul acesta este 8 si nu 7 asa cum era in 2012, iar o asemenea medie este mai greu de obtinut.

Am vazut inclusiv foarte multe discutii pe site-urile noastre de specialitate ca de la anul se va reveni la media 7. Asta e. Daca asa se va intampla, inseamna ca am avut ghinion„, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro una dintre profesoarele care ieseau din salile de examinare de la Loga.

Dascalii sustin acest examen de definitivat ca sa avanseze in grad si pentru ca, mai apoi, sa poata participa la titularizare.

241 de profesori au fost inscrisi la acest examen azi la Timisoara, la 42 de materii. 19 candidati insa nu s-au mai prezentat.

FOTO: Virgil Simonescu

Concursul de titularizare pe catedre este programat pentru 30 iulie. In Timis vor fi 1245 de candidati care vor fi testati in 4 centre de examen.

Batalia va fi una stransa, deoarece exista doar 140 de locuri titularizabile, din care 100 in orasele Timisoara si Lugoj, iar restul la scolile de la tara.

„Nota obtinuta la proba scrisa este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promoveaza examenul dobandesc dreptul de practica in invatamantul preuniversitar. Noutatile sesiunii 2013 sunt (a) acordarea dreptului de participare la examen si debutantilor cu un an vechime la catedra si (b) cresterea mediei minime de promovare a inspectiilor la clasa de la 7 la 8.” se arata intr-un comunicat al Ministerului Educatiei.

Corectarea lucrarilor va avea loc in patru centre din tara, in functie de disciplina.

Emotiile sunt mari. Daca nu iau cel putin 8.00 la proba scrisa a definitivatului, unii dintre candidati vor reveni la statutul de suplinitori.

Rezultatele vor fi afisate in 23 iulie, iar intre 23 şi 24 iulie candidatii vor putea depune contestatii la centrele de examen. Solutionarea contestatiilor se va realiza in intervalul 25 – 26 iulie, urmand ca pe data de 27 iulie sa se afiseze rezultatele finale.

 

Exit mobile version