Universitatea Politehnica din Timisoara pune un accent deosebit pe cercetare, proiectele din domeniu constituind un varf de lance in activitatea academica. Printre cele mai importante astfel de proiecte se numara Institutul de Cercetari pentru Energii Regenerabile.
Proiectul a fost cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala.
Institutul are 18 laboratoare de cercetare nou create, cinci modernizate si echipamente de cercetare si dezvoltare ultraperformante. Proiectul, in valoare totala 66.892.357 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 54.280.610 lei, face parte din strategia de transformare a Universitatii Politehnice din Timisoara intr-o forta in domeniul cercetarii.
“Este vital ca Politehnica sa-si dezvolte in continuare aceasta componenta esentiala pentru orice universitate care se respecta: cercetarea. Prin dotarea pe care o are acest institut si prin calitatea oamenilor nostrii vom putea demonstra, in continuare, ca Politehnica poate, prin acest institut, sa devina forta principala in domeniul cercetarii si poate, in continuare, sa-si aduca un aport la tot ce inseamna dezvoltare si cunoastere in domeniul stiintei” a declarat rectorul Universitatii Politehnice Timisoara, Viorel Serban.
Prin implementarea acestui proiect, cercetatorii din cadrul Universitatii Politehnica din Timisoara au asigurate conditii de varf pentru desfasurarea activitatii lor, astfel incat aceasta sa se concretizeze in rezultate ce sa poata fi folosite pe plan national si international. Multe dintre acestea vor avea si o aplicabilitate imediata, in mediul economic, firmele din tara si din strainatate dovedindu-se a fi din ce in ce mai interesate de oportunitatile oferite de dezvoltare in domeniul cercetarii, in zona de vest a tarii.
“In primul si in primul rand este vorba despre ceea ce inseamna cunoasterea stiintifica. Aceasta este, de fapt, finalitatea oricarui proiect de acest gen, o anumita publicistica ce rezulta din cercetarea pe anumite directii … Practic, prin tot ceea ce vom face in aceste proiecte vom creste calitatea actului de cercetare in Politehnica: rezultate mai multe, transfer de know-how spre piata si, in general, tot ceea ce confera valoarea unui proiect” a adaugat rectorul Universitatii Politehnica Timisoara.
Reusita acestui proiect dar si a celorlalte, aflate in derulare la Universitatea Politehnica din Timisoara, deschide calea unei dezvoltari accelerate in domeniul cercetarii stiintifice.
“ Ne dorim ca si pe viitor sa dezvoltam cercetarea, avem deja un numar mare de proiecte, nu doar la nivel national, ci si international, deja castigate. Aceasta este si o conditie esentiala, sa castigm prin competitie proiecte care ulterior sa fie dezvoltate in cadrul institutului nostru de cercetari. Asa incat nu numai ca ne dorim, dar este chiar obligatoriu sa o facem” a mai spus rectorul Viorel Serban.
In cadrul ICER sunt demarate proiecte privind producerea si utilizarea biogazului in instalatii industriale si gospodaresti, studii privind conversia biogazului in energie electrica, studii si cercetari privind hibride eoliene-solare-biogaz-hidrogen sau evaluari ale potentialului eolian in zona de vest a Romaniei.