TIMISOARA. Universitatea de Vest din Timisoara aniverseaza, in luna mai, 70 de ani de existenta. Vor fi trei zile de sarbatoare la care sunt invitati sa participe oaspeti de marca, de la Regele Mihai la prim-ministrul Romaniei.
In cadrul programului aniversar al Universitatii de Vest, in 22 mai, de la ora 21.00, in Piata Operei va avea loc proiectia unor imagini care reflecta existenta institutiei de invatamant superior.
In 23 mai, de la ora 9.00, in Aula Magna a Universitatii de Vest va avea lor Sedinta Biroului Consiliului National al rectorilor, urmata de ceremonia de deschidere a festivitatilor UVT 70 si decernarea diplomelor aniversare.
In aceeasi zi are loc lansarea aalbumului Proiectul 5060: Universitatea de Vest din Timisoara si decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Mihai Tanasescu.
Seara, Opera Romana din Timisoara va gazdui Gala UVT 70
Sambata, 24 mai se desfasoara o noua sedinta de lucru a Consiliului Rectorilor. Programul aniversar se incheie seara, cu un concert in Parcul Rozelor.
Au fost invitati si si-au confirmat deja participarea la ceremoniile din cadrul programului aniversar: Prim Ministrul Victor Ponta, Ministrul Educatiei Nationale – Remus Pricopie si Mihnea Costoiu – Ministru Delegat pentru Invatamant Superior, cercetare Stiintifica si Dezvoltare tehnologica.
Tinand cont ca Universitatea de Vest a fost intemeiata prin decret regal, precum si de faptul ca Regele Mihai este Doctor Honoris Causa al UVT, familia regala va fi invitata sa participe la aniversare. Invitatia va fi inmanata personal chiar de rectorul UVT, Marilen Pirtea, invitat sa participe, in 10 mai la ziua regelui.