De cativa ani, chiar inainte de a deveni director al Filarmonicii Banatul, din cand in cand, redactori sefi de la diferite ziare sau reviste locale sau chiar centrale, ma „ispiteau” sa scriu
Cand Ciprian Voin a venit din nou cu propunerea de a-mi exprima opinia saptamanal, in… Opinia Timisoarei, am zis OK. Dar, o conditie: sa pot sa scriu despre ce vreau. Daca am chef sa scriu despre muzica, sau meteo, femei sau… barfe politice, sport sau agricultura, filozofie sau sex – sa fiu lasat sa scriu. Raspunsul a fost afirmativ. Asa ca probabil, pana cand dumneavoastra va veti plictisi de mine sau eu voi lenevi si ma voi plictisi a scrie, vom aborda subiecte diverse, cateodata eclectice, dar niciodata plictisitoare. Vom vorbi despre noi timisorenii, oameni iscoditori si inteligenti. Vom vorbi despre premierele Banatului si despre geniile care s-au nascut aici. Dar, ne vom intreba si daca meritam sa fim, noi timisorenii capitala a culturii europene in 2020! Vom dezbate nevoia de turism cultural, dar si aceea de a avea recorduri de Guinness Book. Asa ca, doamnelor si domnilor, domnisoare si tineri domni, incep prin a va marturisi lipsa mea de experienta jurnalistica si fiindca eu am marturisit-o, dumneavoastra aveti „obligatia” de a-mi ierta scaparile si lipsa de talent scriitoricesc. In definitiv, e doar o simpla opinie de… artist. Ne revedem saptamana viitoare! Vom vorbi despre staruri mondiale nascute in Banat. Si, mai ales vom discuta de ce nu le promovam!