TIMISOARA. Se cauta city manager pentru Timisoara, dupa ce Robert Kristof, cel care a ocupat acest post in ultimii ani, si-a dat demisia, in urma alegerilor din 27 septembrie.
Anuntul a fost facut de primarul Dominic Fritz, care are asteptari mari de la cel care va fi administrator public al orasului, astfel ca organizeaza un concurs la care se pot inscrie toti cei care corespund profilului solicitat.
„Caut un lider dinamic, eficient și integru, cu experiență semnificativă în managementul public și/sau privat pentru poziția de Administrator Public/City Manager în Primăria Timișoara. Acest administrator public poate fi numit direct de primar, dar eu am hotarat ca vreau totusi un concurs, pentru ca vreau omul cel mai bun. Este foarte important pentru mine sa avem un proces corect, competitiv si transparent, pentru a aduce cei mai buni oameni in primarie”, a spus primarul Dominic Fritz.
Cei care vor sa ocupe aceasta functie trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte.
„Ca administrator public al Timișoarei,
Veți administra și gestiona, cu diligenţa unui bun proprietar, patrimoniul instituţiilor publice a Municipiului Timișoara;
Veți eficientiza constant cheltuielile de funcționare ale Primăriei Timișoara și ale instituțiilor din subordine;
Veți asigura întreținerea și funcționarea investițiilor publice făcute de Primărie;
Veți reprezenta Primăria în raporturile cu contractanții;
Veți coordona activitățile de achiziții publice ale Primăriei;
Veți răspunde de implementarea și respectarea serviciilor contractate pentru întreținerea spațiilor publice, pentru salubrizare stradală, dezinsecție și deratizare și pentru iluminatul public la nivelul Municipiului Timișoara.
Pentru toate acestea, veți lucra alături de viceprimari într-o echipă executivă dinamică condusă de Primar. În domeniile pentru care sunteți responsabil/ă, veți coordona aparatul de specialitate al primarului.
Profilul dumneavoastră:
Studii superioare de economie, inginerie, administrație publică sau domenii similare;
Experiență în poziții de conducere în managementul public și/sau privat de minim 10 ani;
Cunoștințe solide de operare a sistemelor informatice;
Managementul echipelor complexe și multidisciplinare;
Cunoștințe solide în domeniul bugetării și execuției de bugete;
Foarte bune aptitudini de negociere;
Stăpânirea la nivel avansat a limbii engleze;
Spirit de echipă, rezistență la stres și o doză de umor;
Disponibilitate imediată, cel târziu în ianuarie 2021″, se arata in anuntul postat pe site-ul primariei.
Cei care sunt interesati de acest pot isi pot trimite, la adresa de e-mail loredana.pindea@primariatm.ro, CV-ul si o scrisoare de intentie pana in data de 25 noiembrie. Apoi, vor fi organizate interviuri telefonice cu cei selectati, urmand ca 3 dintre candidati sa fie invitati la discutii cu o comisie de selectie condusa de primarul Timisoarei, care va alege noul administrator public al Timisoarei.