Prezentatoarea TV Iulia Vantur are planuri marete in India. Blonda ar fi primit in dar de la Salman Khan un luxos apartament la malul oceanului, in Mumbai. Se pare ca relatia lor a devenit tot mai serioasa.
Oricat ar refuza sa confirme relatia de dragoste dintre ea si starul indian Salman Khan, Iulia Vantur e data zilnic de gol de presa indiana. Ieri, un site binecunoscut a anuntat ca, dupa ce romanca noastra a stat cateva saptamani in casa parintilor actorului, acum acesta i-a facut cadou un apartament in valoare de 200.000 de dolari, intr-o zona foarte buna din Mumbai, Bandra, pe bulevardul Carter, pe malul Oceanului Indian.
Tot in urma cu cateva saptamani, cel mai iubit actor din India – a carui avere depaseste 200 de milioane de dolari – i-a oferit prezentatoarei TV si un autoturism Mini Cooper, ca sa se poata plimba in voie cand el e la filmari.
Conform aceleiasi surse locale, resedinta lui Salman si a parintilor sai e la cateva zeci de metri de noul cuibusor de nebunii al cuplului indragostit. Suprinzator este faptul ca, desi Khan e extrem de bogat, blocul de apartamente in care sta acesta arata ca oricare altul din cartierele Mumbaiului. Deosebirea apare insa la interior, intrucat in casa actorului domneste luxul in care se desfata, de altfel, si Iulia.
Acum, cei doi isi vor trai iubirea departe de ochii curiosilor, intr-un apartament spatios si luxos. Presa locala speculeaza si pe seama faptului ca luna aceasta, pe 24, e ziua Iuliei, si ca apartamentul ar constitui un cadou pentru implinirea celor 33 de ani.