TIMISOARA. Nicio masura dispusa impotriva prefectului de Timis, dupa verificarea facuta de Corpul de Control al ministrului de Interne, Lucian Bode, la Timisoara, in urma descinderii facuta de consilierul local USR Ana Munteanu cu jandarmii in restaurantul unui hotel din Timisoara, la inceputul lunii martie.
Un comunicat al MAI arata ca s-au inregistrat abuzuri in functii, ca totul a fost orchestrat de prefectul de Timis, insa acesta ar scapa basma curata, intrucat raportul nu dispune vreo masura impotriva sa.
Iata integral raportul
„Ca urmare a informațiilor și a imaginilor apărute în spațiul public referitoare la evenimentul produs la data de 20.03.2021 la restaurantul unui hotel din municipiul Timișoara, ce a implicat cadre militare ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș (IJJ Timiș) şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Timiş, ministrul Afacerilor Interne a dispus Corpului de Control efectuarea unei verificări privind modul de intervenție.
Filmul evenimentului
La data de 19.03.2021, un angajat al Prefecturii a rezervat o masă pentru patru persoane la restaurantul unui hotel pentru data de 20.03.2021, ora 18.00, justificând demersul în fața echipei Corpului de Control prin faptul că dorea să vadă dacă reprezentanții operatorului economic vor accepta să facă această rezervare, deși normele legale privind carantina interziceau acest lucru pentru persoanele care nu erau cazate în hotelul respectiv.
La data de 20.03.2021, prefectul l-a contactat telefonic pe șeful IJJ Timiș și i-a cerut să trimită un echipaj la sediul Instituției Prefectului întrucât are sesizări cu privire la nerespectarea normelor legale în zona restaurantelor de pe lângă hoteluri, insistând că sesizarea este urgentă, dar fără a oferi alte detalii. Drept urmare, șeful IJJ a ordonat unui alt ofițer trimiterea a doi jandarmi la sediul Instituției Prefectului. Aceștia s-au deplasat la sediul Instituției Prefectului unde au luat legătura cu prefectul care le-a comunicat că pe raza municipiului Timișoara există locații cu privire la care are informații că nu ar respecta măsurile de protecție sanitară și, pe motiv că urma să intre într-o ședință, a desemnat două persoane care să îi însoțească și să le indice locația respectivă.
Jandarmii au intrat în restaurantul respectiv însoțiți de una dintre cele două persoane desemnate de prefect (care nu era angajata prefecturii) și s-au îndreptat către o masă la care se aflau patru persoane. Jandarmii i-au întrebat pe cei prezenți la masă dacă ei au făcut sesizarea, dar persoana care îi însoțea a precizat că „sunt colegii ei”. În momentul în care jandarmii au mers să discute cu administratorul operatorului economic, cele patru persoane, inclusiv cea care i-a însoțit în restaurant, au părăsit locația, înainte de a le fi stabilită identitatea. În restaurant se mai aflau alte 3 persoane, despre care reprezentanții operatorului economic au spus că sunt clienți ai hotelului. Echipajul de jandarmi a aplicat operatorului economic o sancțiune contravențională sub formă de avertisment, în baza prevederilor art. 65 lit. r din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Având în vedere cele constatate, au fost identificate următoarele nereguli:
La nivelul Instituției Prefectului
• Prefectul a angrenat în această activitate personal din cadrul Instituției Prefectului și al Consiliului Local care nu avea atribuții pe linia gestionării situațiilor de urgență și, implicit, nici în ceea ce privește intervenția la evenimente alături de forțele de ordine.
• Prefectul nu s-a implicat activ în cunoașterea și asumarea cadrului normativ în vigoare care reglementează segmentul situațiilor de urgență, astfel că a acționat în virtutea prerogativelor de putere publică cu care era învestit, fără a respecta întocmai etapele procedurale prevăzute de legislația în materie.
• Prefectul nu și-a asumat o responsabilitate pe măsura prerogativelor conferite de legislația incidentă și nu a intervenit în momentul când a constatat că angajata prefecturii a luat decizii cu privire la implicarea în evenimentul respectiv.
La nivelul IJJ Timiș
• Inspectorul şef al IJJ Timiș a exercitat în mod defectuos atribuțiile funcționale conferite prin fișa postului constând în aceea că până la sosirea comisiei de verificare din cadrul Corpului de Control al Ministrului (data de 25.03.2021), nu a dispus vreo măsură managerială în vederea efectuării unei verificări/analize cu privire la modul de intervenţie a echipajului de jandarmi.
• Deși începând cu 21.03.2021, în plan mediatic au apărut filmări de la momentul intervenției, iar în 22.03.2021, avocatul societății comerciale și un reprezentant al restaurantului au fost primiți în audientă de către conducerea Inspectoratului, inspectorul șef nu a ordonat efectuarea de verificări interne cu privire la modul de intervenție al subordonaților.
• Chiar dacă la 25.03.2021, operatorul economic s-a adresat cu o petiție inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, acesta nu a asigurat dispunerea tuturor măsurilor legale și identificarea celor 4 persoane care au părăsit restaurantul la momentul intervenției jandarmilor.
• De asemenea, în momentul în care unul dintre jandarmi i-a raportat ofițerului care, din dispoziția șefului IJJ, le-a ordonat misiunea, faptul că cele 4 persoane au părăsit restaurantul și nu au fost legitimate, acesta nu a dispus vreo măsură care să faciliteze soluționarea corectă a evenimentului, limitându-se la a ordona subofițerului jandarm să legitimeze celelalte persoane prezente.
• Echipajul de jandarmi a manifestat superficialitate în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, având în vedere insuficiența măsurilor dispuse, precum și prin faptul că a acceptat să fie însoțit la intervenția de la restaurant de către persoanele desemnate de prefect, care nu aveau calitatea necesară și nici nu îndeplineau atribuțiile specifice domeniului în care își desfășurau activitatea.
Măsuri dispuse
• Transmiterea raportului de control către inspectorul general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pentru a dispune măsuri legale faţă de cei patru jandarmi, în temeiul prevederilor art. 352 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, în raport cu deficienţele constatate.
• Inspectorul General al Jandarmeriei Române va dispune măsurile necesare pentru asigurarea unui cadru procedural adecvat în cazul intervenţiilor la evenimentele sesizate direct, altele decât cele primite prin S.N.U.A.U. 112, în strictă concordanţă cu cadrul normativ incident, astfel încât, pe viitor, să fie eliminate situaţiile similare celei înregistrate în mun. Timișoara.
• Dispunerea de către Prefectul Județului Timiș de măsuri în consecință, raportat la modul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către angajata prefecturii, având în vedere implicarea în evenimentul de la restaurant.
• Intensificarea/ îmbunătăţirea colaborării între instituţiile M.A.I., cu accent pe responsabilizarea persoanelor cu atribuţii de coordonare, pe modul unitar de intervenţie şi pe cunoaşterea în detaliu a procedurilor de intervenţie la evenimente.