TIMISOARA. ‘Mizeria si produsele expirate nu au nicio justificare. Siguranta si drepturile consumatorilor NU se negociaza‘, spune Mihai Alin Gubandru, comisar sef adjunct CJPC Timis.
Dupa mai bine de 3 saptamani de controale prin restaurantele din Timisoara, inspectorii de la Protectia Consumatorului au tras linie si au facut bilantul ‘descoperirilor’ facute la localuri din incinta centrelor comerciale, respectiv din zona istorica pietonala.
25 de restaurante au fost ‘scotocite’ de cei de la OPC intre 16 mai si 6 iunie, iar un urma verificarilor au dat 27 amenzi in valoare de 354.000 lei si 3 avertismente.
Din pricina jegului gasit in bucatarii si a numarului mare de produse expirate ori tinute in caldura sau depozitate aiurea, un restaurant a fost inchis pentru 6 luni, iar alte 9 pana la remedierea deficientelor, majoritatea din centrul istoric.
„Dintre cele mai importante nereguli, mentionam:
– comercializarea unor produse cu data durabilitatii minimale depasita
– depozitarea neconforma a unor produse alimentare folosite ca materii prime,
– folosirea unor spatii de lucru si de depozitare neigienizate corespunzator
– utilizarea unor spatii de refrigerare-congelare neigienizate
– comercializarea unor produse fara a avea termene de valabilitate afisate pe eticheta
– folosirea, in procesul tehnologic de preparare, a unor tavi si cuptoare neigienizate corespunzator si a unor ingrediente cu termen expirat
– utilizarea unor cântare neverificate metrologic
– comercializarea unor produse fara elemente de informare-caracterizare
– depozitarea necorespunzatoare, pe paviment, a cutiilor cu produse
– depozitarea produselor in recipiente improprii (galeti de plastic, refolosite)
– comercializarea unor oua de consum cu urme biologice pastrate in frigidere„, transmit reprezentantii CJPC Timis care anunta ca verificarile in localuri vor fi constante peste vara.