Povestea lui Jenny Paulson este un mister total. In anul 2000 casatoria sa cu managerul de fonduri de investitii John Paulson a luat prin surprindere pe toata lumea. Paulson, ca orice burlac de la Wall Street, era cunoscut pentru pasiunea sa pentru foto-modele si petreceri mondene. Iar strategia sa, fara extravagante, parea sa-l faca unul dintre cei mai de succes “cuceritori” ai Americii. Si totusi, pe atunci milionarul Paulson in varsta de 44 de ani, s-a saturat de viata de playboy si s-a casatorit cu asistenta sa de origine romana, Jenny. Cei doi au acum doi copii si locuiesc in Upper East Side in New York si mai au o locuinte in Southampton (NY) si Aspen, Colorado.
Casatoria cu Jenny s-a dovedit a fi exceptionala si pentru cariera lui Paulson. Daca in 2000 avea o avere de circa 100 mil. dolari, iar fondul sau Paulson & Co administra circa 2 mld. dolari din banii investitorilor, in mai putin de 10 ani, John a intrat in panteonul greilor Wall Street-ului, alaturi de legende ca Warren Buffett sau George Soros. Sotul romancei a dat lovitura odata cu criza imobiliara, pariind masiv pe colapsul pietei imobiliare. Astfel in 2007, Paulson&Co a obtinut un profit net de 15 mld. dolari, din care 4 mld. dolari au fost castigurile personale ale lui John. Investitorul a repetat isprava si anul urmator obtinand un profit total de 5 mld. dolari, din care 2 mld. partea sa. Desi de atunci afacerile i s-au mai “racit”, Paulson este acum unul dintre marii investitori in aur, el este cotat cu o avere de 15,5 mld. dolari, fiind al 39-lea cel mai bogat om al lumii, dupa ce in 2009 atinsese un varf de 19 mld. dolari.
Revenind la romanca Jenny, succesul imens al sotului ei pare sa nu-i fi schimbat prea mult viata. Jenny apare rareori in public si atunci la evenimente caritabile, familia Paulson fiind foarte activa in acest domeniu. Cei doi fac donatii anuale de peste 25 mil. dolari, in special catre Universitatea din New York si catre spitale. in conditiile in care nu exista informatii oficiale despre un eventual contract prenuptial intre Jenny si John Paulson si cum averea familiei a fost castigata dupa anul 2000, se poate specula ca “valoarea” romancei este de peste 7 mld. dolari.