Cele mai multe, 40 la numar, sunt de operator confectioner la o fabrica de profil. Majoritatea locurilor de munca de la AJOFM sunt pentru persoanele cu studii medii si primare, doar zece la suta dintre acestea fiindu-le oferite celor cu studii superioare, dintre care majoritatea pentru ingineri sau analisti IT.
Ileana Ciochina, Branch Manager pe zona de Vest a agentiei de recrutare Manpower, spune insa ca lucrurile incep sa se aseze pe piata muncii din zona noastra. “Piata muncii este clar pe o curba ascendenta. Oferta angajatorilor in aceasta perioada a anului versus aceeasi perioada a anului precedent, demonstreaza ca suntem intr-un trend pozitiv”, a declarat Ciochina.
Previziuni pentru perioada urmatoare
Reprezentanta Manpower spune ca perspectivele pentru urmatoarele trei luni arata ca piata muncii va continua sa intampine dificultati, insa considerabil inferioare celor din anul precedent.
“Fata de trimestrul anterior, perspectivele de angajare prezinta o usoara scadere, in schimb fata de aceeasi perioada a anului trecut, prezinta o crestere de 9 puncte procentuale. In general, cei aflati in cautarea unui loc de munca vor beneficia de un numar redus de oportunitati pe parcursul urmatoarelor trei luni, doar angajatorii din trei dintre cele zece sectoare de activitate analizate anticipand cresteri ale activitatii de angajare. Angajatorii din sectorul Comert cu ridicata si cu amanuntul raporteaza cele mai puternice intentii de angajare, iar cei din sectorul Industrie prelucratoare si Finante, asigurari si servicii de afaceri manifesta un optimism prudent in ceea ce priveste previziunea de angajare”, a concluzionat Ileana Ciochina.