TIMISOARA. Luna septembrie aduce startul stagiunii teatrale 2024-2025 la Teatrul National din Timisoara, iar programul este unul pe toate gusturile. Teatrul timisorean vine si cu spectacole noi, premierele fiind programate in octombrie, noiembrie si decembrie. Una dintre acestea este un spectacol ce il are in rol principal pe marele actor John Malkovich.
Așadar, azi, 26 august, încep repetițiile pentru prima premiera a acestei stagiuni – De Bergerac. Fantasme din Cyrano de Michele Santeramo, în traducerea Mariei Rotar, spectacol semnat de cunoscutul regizor italian Roberto Bacci, fondator al Teatrului ERA – parte a Teatrului Național al Toscanei, analist și continuator al sistemelor teatrale lansate de Jerzy Grotowski sau de Eugenio Barba, cu care, de altfel, a colaborat intens, spectacolele regizorului italian fiind jucate în numeroase țari din Europa și America Latina, dar și din Orientul mijlociu.
Premiera spectacolului este programata în 6 octombrie 2024, la Sala Mare.
Cel de-al doilea proiect de toamna al Naționalului sta, de asemenea, sub semnul spectacologiei europene. Este vorba despre Petrecerea de nunta, scenariu de Marie-Louise Bischofberger și Dominic Gould dupa prozele lui Guy de Maupassant, în traducerea Codruței Popov, scenografia Corina Gramoșteanu.
Premiera spectacolului Petrecerea de nunta va avea loc în 10 noiembrie 2024, la Sala Mare.
În sfarșit, în luna decembrie, Teatrul Național din Timișoara scoate la rampa spectacolul Absurdinia. Într-o sarabanda pe cat de comica, pe atat de profunda, regizorul Gavriil Pinte construiește un parcurs prin literatura absurdului din Romania, construind un scenariu pe texte din I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.
Tot în luna decembrie, Teatrul Național va organiza o noua ediție a FEST-FDR.
În anul în care Timișoara a fost Capitala Europeana a Culturii, Teatrul Național a dezvoltat un principiu al construcției culturale și al dialogului. Anotimpurile FEST-FDR au operat în egala masura asupra orizontului de așteptare al publicului, cat și asupra artiștilor din lumea întreaga. Astfel, cucerit de experiența anului 2023, celebrul actor american John Malkovich va reveni în luna noiembrie pe scena Teatrului Național din Timișoara cu un spectacol nou, Infamous Ramirez Hoffmann, scenariu bazat pe capitolul final al carții Literatura nazista în Americi a binecunoscutului scriitor Roberto Bolaño.
Nu în ultimul rand, programul de spectacole al Teatrului Național ramane la fel de consistent.
Primul spectacol al stagiunii este Adevarul de Florian Zeller, regia Radu Iacoban, programat sambata, 7 septembrie, de la ora 19, în Sala Mare, urmat de O noapte furtunoasa.
Un exercițiu dupa I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater (marți, 10 septembrie, Sala Mare), Mata Hari, one woman show Roberta Popa (miercuri, 11 septembrie, Studio UȚU), Sunt o baba comunista, scenariu de Calin Ciobotari dupa Dan Lungu, regia Antonella Cornici (joi, 12 septembrie, Sala Mare), O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, regia Ada Lupu Hausvater (marți, 17 septembrie, Sala Mare), Aeroport de Ștefan Caraman, regia Ion-Ardeal Ieremia (miercuri, 18 septembrie, Studio UȚU), Durerea fantoma de Vasili Sigarev, regia Ion-Ardeal Ieremia (sambata, 21 septembrie, Sala Mare), Amintiri din epoca de școala de Mihaela Michailov, regia Ion-Ardeal Ieremia (miercuri, 25 septembrie, Studio UȚU) și Aniversarea de Jeroen van den Berg, regia Traian Șoimul (vineri, 27 septembrie, Studio UȚU).
Biletele la spectacolele Teatrului Național pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Marașești”, str. Marașești nr. 2, deschisa între orele 11 și 19, în fiecare zi a saptamanii, cu excepția zilei de luni. Copiii, elevii, studenții, pensionarii, veteranii, precum și grupurile mai mari de 15 persoane beneficiaza de reduceri de preț la bilete, iar persoanele cu dizabilitați beneficiaza de acces gratuitat. Mai multe informații pe https://www.tntm.ro/tarife/.