TIMISOARA. Judecatoarea Alexandra Iuliana Rus de la Inalta Curte de Casatie si Justitie este cea care i-a trimis acasa pe inculpatii din dosarul spagilor incasate de DRDP Timisoara pentru PSD Arad. Tot ea il dorea liber si pe Liviu Dragnea.
CITESTE SI: Decizia ICCJ in cazul spagilor incasate de DRDP Timisoara pentru PSD Arad
Singura opinie separata din sentinta de condamnare a lui Liviu Dragnea pronuntata de Completul de 5 judecatori de la Curtea Suprema ii apartine judecatoarei Alexandra Iuliana Rus, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Alexandra Rus a facut opinie separata in sensul rejudecarii de catre un complet specializat pe coruptie.
Iata cum arata opinia separata a judecatoarei, in cazul Dragnea:
„In sensul admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justiţie – Directia Nationala Anticoruptie si inculpatii Alesu Floarea, Balaban Constantin Claudiu, Botorogeanu Adriana, Dragnea Nicolae Liviu, Gheorghe Nicusor, Marica Valentina-Mirela, Marineci Ionel, Milos (fostă Ogrinja, fosta Draghici) Rodica, Sefu Olguta impotriva sentintei penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, in dosarul nr.2628/1/2016, extinderii efectelor apelurilor inculpatilor si cu privire la inculpatii Prodana (fostă Dragnea) Bombonica si Stoica Anisa Niculina si desfiintarii sentintei penale apelate, integral, si trimiterii cauzei la Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru rejudecare de catre un complet specializat, conform dispozitiilor art.29 din Legea nr.78/2000”.
Sotul judecatoarei Rus este, de asemenea, magistrat la Sectia penala a ICCJ. El a fost anchetat de Inspectia judiciara, dar pana la urma a fost ”achitat” de Sectia de judecatori a CSM, scrie ziaruldeiasi.ro.
Mai mult decat atat, judecatoarea Alexandra Iuliana Rus este fina presedintelui Curtii de Apel Timisoara, Erica Nistor.
Va reamintim, in dosarul spagilor incasate de DRDP Timisoara, pentru PSD Arad, Cristian Ispravnic, seful DRDP Timisoara, Cristian Hogea, seful Agentiei de Control si Incasare Nadlac II si vicepresedintele organizatiei judetene PSD Arad, precum si Elisabeta Miutescu, angajata in cadrul Agentiei de Control si Incasari Nadlac II vor fi cercetati sub control judiciar pentru o perioada de 60 de zile. Celelalte persoane cercetate in acelasi dosar au fost lasate in libertate.
Aceasta dupa ce luni seara, cei 8 fusesera retinuti de DNA Timisoara.