UPDATE: Infatisarea a durat 5 minute, avocatul le-a spus magistratilor ca DNA a comis mai multe greseli in dosar si a cerut fie ca DNA sa refaca dosarul, fie ca judecatoarea sa ramana in libertate si sa se renunte la arestul clientei sale. Instanta a decis ca DNA sa trimita explicatii scrise pana la 20 august a.c. atunci cand va avea loc urmatorul termen in proces.
_____________
TIMISOARA. Magistratul Florita Bolos, de la Judecatoria Ineu care a fost arestata pentru luare de mita pentru o decizie favorabila intr-un proces de punere in posesie a fost adusa in fata judecatorilor Curtii de Apel Timisoara, pentru prima infatisare in proces.
Bolos a fost suspendata din functie de Sectia pentru judecatori a CSM la scurt timp dupa ce procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Timisoara au inceput cercetarea penala pe numele acesteia, pentru luare de mita in forma continuata si fals in inscrisuri sub semnatura privata in scopul ascunderii comiterii infractiunii de luare de mita.
Judecatoarea Florita Bolos a fost retinuta in luna iunie, dupa ce a fost prinsa in flagrant cand primea mita 5.500 de euro.
CITESTE SI: Arestata pentru spaga, Florita Bolos de la Judecatoria Ineu a fost supendata din functie de CSM
Potrivit procurorilor anticoruptie, in perioada 17 ianuarie – 10 iunie, judecatoarea Florita Bolos ar fi pretins si primit in mai multe transe, suma de 13.000 de lei si 5.500 de euro, pentru ca in schimb sa pronunte o hotarare civila favorabila, prin care se asigura transferul pe cale judiciara a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.
“Anterior, judecatoarea Bolos Florita instruise persoana beneficiara a hotararii civile asupra documentelor pe care trebuie sa le procure pentru a declansa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma ca intentiona sa le achizitioneze, in asa fel incat sa se evite procedura legala, notariala si sa se creeze un presupus conflict juridic cu partile contractante. in acest fel, persoana beneficiara urma sa fie exonerata de plata taxelor si onorariilor notariale si sa nu mai astepte efectuarea masuratorilor topografice a terenurilor dobandite, terenuri neintabulate in cartea funciara si evidentiate doar in titlurile de proprietate”, au precizat procurorii in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale.
Cererile de chemare in judecata au fost inregistrate la trei complete diferite, astfel ca judecatoarea Florita Bolos, cu ajutorul mediatorului Ana Maria Manguci, a formulat o precizare de actiune in numele cumparatorului, pentru ca aceste cereri sa fie repartizate la completul in care era Bolos.
In 6 iunie, conform intelegerii stabilite, judecatoarea Florita Bolos a pronuntat o sentinta civila prin care a admis in totalitate cererea de chemare in judecata formulata in numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani ceruta, “in conditiile in care in dosar nu era indeplinita procedura de citare cu niciuna din cele 12 parti din dosar”, au mai notat procurorii in documentul citat.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, judecatoarea s-ar fi intalnit de mai multe ori cu unul dintre investigatorii sub acoperire si ar fi primit de la acesta bani in doua randuri. Banii erau insemnati, iar intreaga operatiune de luarea de mita a fost inregistrata.
CITESTE SI:
Magistratul Florita Bolos de la Judecatoria Ineu, arestata preventiv pentru luare de mita