Opinia Timisoarei

Jumatate tu, jumatate noi. Hai la un spectacol fascinant pentru tineri la Teatrul Merlin din Timisoara, rupt din jungla urbana. Platesti un bilet, se bucura doi

TIMISOARA. Un spectacol incantator este pregatit la Teatrul Merlin din Timisoara pentru tineri, in seara zilei de Valentine’s Day.

Este vorba de ‘4 dansuri’, o reprezentatie plina de surprize, o comedie dulce-amara desprinsa din jungla unui oras.

Spectacolul se adreseaza tinerilor, in varsta de peste 15 ani, pentru care a fost facuta si o oferta speciala de Ziua Indragostitilor: platesc 1 bilet, de numai 10 lei, si se bucura doi de spectacol.

In lumea lui Albert Espinosa din „4 Dansuri” se intra prin trapa prin care se aruncau carbunii in pivnitele caselor. Piesa este o comedie dulce-amara despre trei destine aflate la rascruce: un frate si o sora foarte ”speciala”, cu un secret intunecat in familie, si un scriitor lipsit de succes, care face des pe clovnul si din cand in cand pe babysitter-ul. Cei trei se intalnesc pentru a se ajuta unul pe celalalt si pentru a fi uniti, macar pentru „4 Dansuri”, prin simpatia si intelegerea pe care numai celalalt o poate oferi. Desigur, nimeni nu banuieste acest lucru de la inceput.

In jungla unui mare oras, povestea aceasta se hraneste din cateva situatii destul de usor de recunoscut in lumea actuala. Pe de o parte, e vorba de tanarul obligat sa isi castige traiul din te miri ce si care nu se descurca de fapt, atata vreme cat ajunge sa fie ingropat in datorii ce pot deveni periculoase. Pe de alta parte, e fratele aflat intr-un midlifecrisis din cauza responsabilitatii enorme ce o poarta pentru o sora mai mica. In sfarsit, sora care la 25 de ani nu poate duce singura o viata normala. Se adauga cursurile de dans urmate de un tanar barbat pentru a iesi din rutina si prezenta prietenilor care stau alaturi la bine si la greu. In momentul in care destinul ii aduce pe toti impreuna, toate aceste situatii capata un nou sens, iar destainuirile incep sa curga, pana cand povestea cea mai intima a fiecaruia iese la iveala. Pentru o clipa, datorita sinceritatii fiecaruia, toti devin o familie.

Sugestia oferita este ca o comunitate, o noua familie, se formeaza atunci cand oamenii se asculta cu atentie, cand recunosc problemele celuilalt si cand se iubesc. Mai mult, aceste familii ajung sa se formeze si sa aduca bucuria cea mai sincera, chiar daca intre membri exista diferente foarte mari sau cei din afara ii considera figuri tragice. Espinosa crede cu tarie acest lucru fiind el insusi un caz special. A scris despre comunitatile ce se formau in spitalele in care a petrecut o multime de ani, locuri pline de tineri care traiau o tragedie, insa care aveau aceleasi nevoi si acelasi chef de viata (si de gluma) precum cei de afara. Aceasta experienta l-a ajutat sa vada cateva adevaruri delicate undeva dincolo de zidul invizibil care ii separa pe oamenii considerati normali de cei care traiesc cu un handicap. „4 Dansuri” ne invita sa privim in aceasta directie pentru a deveni mai buni si mai atenti unii cu ceilalti.

 

Autorul sugera intr-un interviu ca stilurile muzicale mentionate in titlul piesei se asociaza cu diferitele etape ale vietii: rock si tango vin in timpul adolescentei, cand orice te marcheaza pe viata, iar trairile sunt extreme, bolero este asociat cu perioada de dinainte de 40 de ani, cand nu stii ce mai urmeaza sau cum se va termina totul, iar dupa 40 viata continua in ritm de vals, un fel de maturitate in care trei pasi te pot duce foarte departe, ba chiar iti pot schimba viata.

Din distributie fac parte Laurentiu Plesa, Raluca Grumazescu, Cristian Bratoiu, Madalina Toderas, Marko Adzic.

Asadar, luati-va jumatatea si haideti la spectacolul 4 dansuri de la Teatrul Merlin din Timisoara, in 14 februarie, de la orele 19.00. Biletele pot fi cumparate AICI.

Exit mobile version