Kandia, Paltim, Dermatina, Fructus, Lastun… Branduri pierdute de Timisoara

Ciocolata, palarii, conserve, utilaje, pantofi, vopseluri, cate si mai cate! Timisoara aproviziona pravalii din intreaga Europa si chiar de peste mari si tari!  Vorbim de afaceri sanatoase si faimoase peste granite.

Guvernarea Austro-Ungara a reprezentat o perioada de inflorire economica si demografica pentru Timisoara. S-au investit sume importante in dezvoltarea industriei locale, asa ca in Timisoara existau numeroase intreprinderi: fabrici de spirt, turnatorie de fier, fabrica de chibrituri, fabrica de caramizi, de gaz, alta de lanturi, fabrici de palarii, o fabrica de ciocolata, de imbracaminte si tesaturi, mase plastice, lacuri si vopsele, fabrici de nasturi si pielarie, intreprinderi piscicole ori ambalaje metalice si multe, multe altele.

De majoritatea s-a ales praful dupa Revolutie, fiind ori daramate, ori lasate in paragina dupa ce au fost privatizate si vandute. In cel mai bun caz, fostele hale impunatoare au devenit afaceri imobiliare ori s-au transformat in cluburi.

Zeci de intreprinderi din Timisoara au disparut, uitate  de vremuri si investitori

In halele unde odinioara se producea pentru cresterea potentialului economic al tarii, locul muncitoarelor cu batic si halat a fost luat de baruri pe care danseaza domnisoare sumar imbracate. Masinariile au fost inlocuite cu mese si scaune, neoanele cu tehnici moderne de iluminat discret. Asa s-a intamplat, de exemplu, la fosta fabrica de palarii „Paltim”, de pe bd. Republicii.

Fondata in anul 1896, fabrica de palarii „Paltim” a fost prima intreprindere de profil din zona de sud-est a Europei. Capitalul de deschidere a afacerii a fost austriac, investitia venind de la industriasul Filip Lenstein, care a adus si aparatura si specialisti din strainatate. Magazinele din marile capitale europene erau aprovizionate zilnic cu palariile produse in cartierul Iosefin, din Timisoara. 250 de persoane erau angajate la fabrica in anul 1900.

Pe langa closuri si palarii din lana si par de iepure, din 1952 fabrica „Paltim” a inceput sa produca, in exclusivitate pentru piata romaneasca, berete civile si militare. Din 1972 si-a extins gama produselor prin asimilarea producerii palariilor din tesaturi pe suport termoplast si a palariilor din diferite tesaturi, ce aveau in compozitie fibre naturale (lana, bumbac, in).
Intre timp, din 1948 si pana in 1990, societatea a fost in proprietatea statului, iar din 1990 a devenit proprietate privata, procesul fiind finalizat in 1995. Activitatea a continuat la fabrica, desi in alte conditii, s-a deschis si un magazin de prezentare la parterul imobilului de pe bd.Republicii. In 2006 insa, au aparut primele scandaluri intre sindicat si Consiliul de Administratie al fabricii, dupa ce o parte din actiunile afacerii au fost vandute unei societati din Bucuresti. De prin 2007, in fabrica nu s-a mai lucrat si au existat zvonuri ca se dorea mutarea activitatii in afara orasului, lucru care nu s-a mai intamplat. In zilele noastre, pe langa destinatia de club, la unul din etajele fostei fabrici se afla si o sala de escalda pentru alpinistii amatori.

Strada Pestalozzi, din apropiere de actualul Complex Studentesc, era pe vremuri loc de munca pentru sute de persoane, la fabricile „Garofita” sau fabrica de baterii „Dura”. In locul lor, dupa Revolutie au aparut o facultate privata, discoteci sau, in cel mai bun caz, s-au deschis mici afaceri.

Boom imobiliar pe terenurile fabricilor

In cateva situatii, dupa ani de stat in paragina, unele din fostele intreprinderi au fost demolate si terenul a primit o alta destinatie. Este cazul fabricii Dermatina de pe Calea Sagului, Fructus de pe str. Gh.Lazar, Industria Lanii (ILSA) de pe Take Ionescu, sau fosta fabrica de pantofi din zona Modern.

Dermatina a fost infiintata in anul 1934, avand ca obiect de activitate fabricarea de materiale de slefuit pe suport. In anul 1954, intreprinderea a adaptat utilajele pentru fabricarea pielii artificiale. De-a lungul anilor, gama s-a diversificat, producandu-se inlocuitori de piele pentru marochinarie si tapiterie, fete de masa, manusi de protectie si multe altele. Fabrica Dermatina a disparut de pe harta obiectivelor economice, dupa ce, in anul 2007, AGA a aprobat fuziunea societatii prin absorbtie de catre SC Bega Turism SA Timisoara, apartinand fratilor Emil si Marius Cristescu. La sfarsitul anilor 1990, la Dermatina a fost initiat un proiect de fabricare a prezervativelor, dar ministrul Sanatatii de la acea vreme a refuzat aceasta investitie.
Terenul de pe Calea Sagului a fost curatat, in ultimii ani, de mai toate cladirile, intentia proprietarilor fiind, inainte de criza economica, sa gazduiasca mai multe supermarketuri si un parc de retail.

Cine nu isi aminteste de delicioasa marmelada sau de conservele de la Fructus? Cladirea in care functiona fabrica data din anul 1903 si era un simbol pentru oras. Fabrica de conserve a fost cea mai mare de acest fel din vestul tarii si i-a apartinut lui Anton Holender. Din pacate, a dat faliment imediat dupa Revolutie. Vechea cladire a fost demolata prin 2005. Pe locul fostei fabrici a fost ridicata o cladire moderna care gazduieste birouri, apartamente de lux si parcare subterana.

La Industria Lanii, demolarea s-a produs numai anul trecut, dupa ani de zile in care cladirea de langa Politia Timis a stat in paragina. Terenul a fost cumparat de aproape 10 ani de omul de afaceri Ovidiu Tender, care a demarat constructia cartierului „Noua Timisoara”.

In apropiere, in zona Modern, hectarele pe care se lucra la fabrica de pantofi au fost curatate de imobile si se asteapta de ceva ani ridicarea unui al doilea complex de tip mall. La fostul Abator din Complexul Studentesc, situatia e similara. Proprietarii vor tot un mall, dar criza economica a oprit toate investitiile.

Brandul „Kandia” Timisoara, in portofoliul englezilor de la „Cadbury”

Preluarea fabricii de ciocolata “Kandia” Timisoara, infiintata in anul 1890, de catre firma concurenta “Excelent” Bucuresti a purtat amprenta miliardarului libanez Fathi Taher, proprietarul fabricii de dulciuri din capitala, care, in noiembrie 2003, a decis sa lichideze concurenta din Banat. A negociat cu fondul austriac de investitii „Rivta Handelsgescare“, care controla 83,96% din capitalul social al companiei, si in schimbul sumei de cinci milioane de euro a devenit actionar majoritar la „Kandia“.

Desi cele doua fabrici detineau, impreuna, o cota de 40% din piata romaneasca de ciocolata, proprietarul Fathi Taher a hotarat inchiderea unitatii de la Timisoara si transferarea la Bucuresti a principalelor marci fabricate in Banat. La scurt timp, la inceputul lunii iunie 2007, „Kandia”, ajuns in portofoliul celui mai mare producator de dulciuri la nivel mondial, „Cadbury Schweppes”.  Odata cu preluarea „Kandia – Excelent”, producatorul britanic de dulciuri a intrat si in posesia imobilului si terenului apartinand „Kandia”. Situata in zona pietei Iosefin, intreprinderea – aflata in conservare – se intinde pe un teren de aproape 10.000 de metri patrati, evaluat la peste 5 milioane de euro.

„Dacia 500 Lastun”, autoturismulde mic litraj fabricat la Timisoara

In urma cu aproape 25 de ani, cand la Timisoara a inceput munca de creatie la prototipul Daciei 500 Lastun, toti specialistii implicati in proiect aveau convingerea ca vor realiza un autoturism foarte popular, de genul Volkswagen-ului din Germania. Conform indicatiilor de partid si de stat, Dacia 500 Lastun trebuia sa fie un autoturism cum n-a mai fost pe piata: sa aiba mai putin de trei metri lungime si sa poata transporta doi adulti si doi copii. De asemenea, mai trebuia sa consume 3 litri la suta de kilometri si sa coste 17.000 lei.

A fost scos oficial la vanzare in data de 26 ianuarie 1988, exact de ziua presedintelui Nicolae Ceausescu. Consumul redus, de numai 3,3 litri la suta de kilometri, si viteza maxima de 106 kilometri pe ora, i-a determinat pe multi romani sa renunte la Dacia 1300 pentru a-si achizitiona un Lastun. Conform datelor oficiale, din parcul auto aferent judetului Timis, care numara peste 270.000 de autovehicule, fac parte si 31 de Dacii 500, inmatriculate si cu drept de a iesi in trafic oricand isi doresc proprietarii lor. Inca se tranzactioneaza acest gen de vehicul, fiind iubit in mod special de colectionari. „Costul unui Lastun este intre 100 si 1.500 de euro. Incet, incet devine o masinuta de colectie si este tot mai cautata de amatorii de exotisme auto“, spune Catalin Negrescu, un comerciant de masini second hand.

„In cazul in care masina se prezinta bine din punct de vedere tehnic, nu vad nici un motiv pentru care s-ar putea refuza inmatricularea. Inca nu s-a interzis sa scoti un Lastun pe strada!”, considera reprezentantii Politiei Rutiere. Dupa Revolutie s-a renuntat la fabricarea „Lastun-ului”, iar „Mecatim-ul” s-a profilat pe confectii metalice pentru diferite tipuri de autovehicule. Ulterior, spatiile de productie au fost inchiriate la diverse firme.

Alte fabrici-brand de Timisoara

Guban – fabrica de pantofi si marochinarie infiintata in 1937. Se chinuie inca sa functioneze.

Fabrica de Ciorapi – a aparut in 1908, acum este o cladire nefunctionala. Se zvonea ca va fi transformata in supermarket.

Fabrica de seifuri – peste drum de fabrica “Banatul”, se produceau la inceputul anilor 1900, seifurile Anheuer. Aveau un foarte bun renume in lumea celor cu bani.

Comtim – peste 10.000 de timiseni lucrau la fabrica. Este un caz fericit de societate care duce faima mai departe, desi nu la acelasi nivel ca pe vremea comunismului.

Fabrica „Banatul” – cea mai moderna fabrica de pantofi din Europa. Se produceau 15.000 de perechi pe zi, iar marfa ajungea mai ales in Anglia.

Lista poate continua cu fabricile UTT, „1 iunie”, „Bumbacul”, „Untim”, „Arta Textila”, „Begapam”, UMT, Fabrica de Tigarete, etc.

Stefan Gogosanu: Timisoara este renumita acum doar prin amintiri

Liderul sindicatului „Cartel Alfa” din Timis, Stefan Gogosanu, nu se fereste sa spuna ca politicul a avut o influenta importanta in distrugerea brandurilor economice ale orasului. In plus, au primat interesele personale ale unora si a grupurilor din jurul unor oameni influenti, care nu s-au gandit la binele orasului, al judetului, ci la propriile afaceri.

„O serie din intreprinderile Timisoarei, si nu au fost putine, s-au desfiintat pentru ca la momentul respectiv Guvernul Romaniei nu a gasit de cuviinta sa ajute aceste unitati care au fost branduri pentru Timisoara. A fost, poate, si o slaba activitate manageriala, pe fondul unor numiri politice la conducerea anumitor unitati. Chiar si salariatii si sindicatele au avut un rol negativ pentru ca doreau sa aiba conducatori mai putin autoritari si, la un moment dat in procesul de negociere, angajatorii cedeau presiunilor din partea salariatilor”, spune Gogosanu.

Sindicalistul are o descriere potrivita pentru fenomenele care au distrus economia locala: „privatizare salbatica”. „S-a dorit sa se scape de ele. Multi dintre proprietarii fabricilor s-au gandit la terenuri, la pozitia acestuia, la materialele pe care le aveau in depozite. E clar ca nu s-au facut privatizari in interesul cetatenilor, ci a unor grupuri de persoane”, opineaza liderul „Cartel Alfa” Timis, care adauga ca fabricile care functioneaza acum nu mai sunt branduri locale. „Timisoara este renumita acum doar prin amintiri”, a concluzionat Gogosanu.

Autori: Gheorghe Ilas, Liliana Iedu, Roxana Deaconescu, Alina Sabou